StiripesurseExterneFranţa îşi evacuează cetăţenii din Niger

Franţa îşi evacuează cetăţenii din Niger

Publicat:

Franţa îşi va evacua cetăţenii din Niger începând chiar de marţi, a anunţat Ministerul francez de Externe, după ce preşedintele ţării vest-africane, Mohamed Bazoum, a fost răsturnat de la putere de o juntă militară, săptămâna trecută, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Evacuarea va începe chiar azi”, a transmis MAE francez.

Citeşte şi: Cooperarea economică moldo-română, parteneriat strategic în drumul spre integrare europeană – Stiripesurse.md

Comunicatul adaugă că Franţa ar putea evacua de asemenea “cetăţeni europeni care vor dori să părăsească ţara”.

Circa 600 francezi se află în prezent în Niger, cifră care nu ţine cont de cei aflaţi în concediu şi se află în prezent în afara ţării.


Puciul de miercurea trecută – al şaptelea în mai puţin de trei ani în Africa de vest şi centrală – a generat unde de şoc în regiune.

Franţa, fostă putere colonială, are de mai mulţi ani în regiune militari care contribuie la contracararea unei rebeliuni islamiste, dar sunt voci pe plan local care îi cer să nu mai intervină în treburile interne ale ţării lor.

Citeşte şi: Politica identitară a statului și restabilirea unității naționale românești. Un deziderat pentru Chișinău și București – Stiripesurse.md

Duminică, susţinători ai juntei au ars steaguri franceze şi au atacat ambasada Franţei din capitala Nigerului, Niamey, determinând poliţia să recurgă la gaze lacrimogene.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat că orice atacuri asupra intereselor franceze din Niger vor primi un răspuns “foarte prompt şi ferm”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.