StiripesurseExterneFranţa NU va bloca vaccinul rusesc dacă acesta se încadrează în...

Franţa NU va bloca vaccinul rusesc dacă acesta se încadrează în normele sanitare

Publicat:

Ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian a dat asigurări miercuri că în ţara sa nu vor exista niciun fel de blocaje împotriva vaccinului rus Sputnik V, cu condiţia ca acesta să obţină autorizaţie din partea autorităţilor sanitare, transmite EFE, potrivit agerpres.

”Dacă Sputnik este validat, omologat de Agenţia Europeană pentru Medicamente şi, în Franţa, de Înalta Autoritate Sanitară, nu va exista niciun blocaj în privinţa distribuirii lui, dacă (vaccinul) corespunde normelor ştiinţifice şi exigenţelor de rezistenţă şi control care sunt impuse în Europa. Vaccinurile nu au naţionalitate. Ceea ce contează este să avem un medicament care funcţionează”, a declarat Le Drian într-un interviu la postul Europe 1, potrivit AFP.

Citeşte şi: Jeff Bezos PLEACĂ din funcţia de CEO la Amazon

Marţi noaptea, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a subliniat că vaccinul rus nu va putea fi distribuit câtă vreme producătorul nu face o solicitare de autorizare în Uniunea Europeană. ”Din momentul în care o prezintă, în cel mai scurt timp autorităţile europene şi autorităţile noastre naţionale vor examina vaccinul din punct de vedere ştiinţific, în mod independent şi, în funcţie de rezultate şi de teste, îl vor omologa sau nu”, a explicat Macron.

Vezi şi: ATAC cu exploziv artizanal împotriva unui deputat grec – VIDEO


Potrivit concluziilor unui studiu publicat marţi în revista ştiinţifică The Lancet, Sputnik V oferă o eficacitate de 91,6% împotriva formelor simptomatice ale COVID-19. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.