Franţa permite accesul la o parte din arhivele privind dispăruţii în războiul din Algeria

Publicat:

Guvernul francez a permis accesul la circa 100 de dosare de arhivă privind dispăruţii în războiul din Algeria (1954-1962), potrivit unui decret publicat în Monitorul Oficial şi reperat de jurnalul L’Essor al jandarmeriei, relatează AFP, scrie agerpres.

Acest ordin publicat duminică prevede comunicarea liberă a dosarelor privind dispăruţii în conflict, în prezent conservate la Arhivele naţionale.


Citește și : Doi giganți farma se asociază pentru crearea unui vaccin anti-coronavirus

Aceste dosare au fost întocmite de “comisia de apărare a drepturilor şi libertăţilor individuale”, precizează ordinul. Această comisie, creată în mai 1957 de prim-ministrul Guy Mollet, a avut drept misiune anchetarea realităţii represiunii militare şi a existenţei torturii şi dispariţiilor în timpul bătăliei pentru Alger din ianuarie-septembrie 1957.

De la începutul mandatului său, preşedintele Emmanuel Macron a întreprins mai multe acţiuni memoriale pentru a încerca să vindece rănile care au persistat în societatea franceză după războiul din Algeria.

El i-a omagiat pe aşa-numiţii “harki”, combatanţii algerieni care au luptat ca auxiliari pentru armata franceză şi care au fost apoi abandonaţi de Paris în condiţii tragice. De asemenea, Macron a recunoscut că Maurice Audin, matematician pro-independenţă dispărut în 1957, “a murit sub tortură din cauza sistemului instituit pe atunci în Algeria de Franţa”.

Citește și : Mai mulți politicieni germani cer redeschiderea treptată a școlilor

În septembrie 2018, şeful statului francez s-a angajat să garanteze “libera consultare” a arhivelor privind dispăruţii civili şi militari, francezi şi algerieni, din timpul conflictului.

Deschiderea acestor arhive “va permite aprofundarea cunoaşterii acestei perioade, întrucât există încă multe mituri privind războiul din Algeria”, a spus istoricul Benjamin Stora într-un interviu pentru L’Essor.

Totuşi, afirmă acest specialist în războiul din Algeria, “acest decret nu deschide totalitatea documentelor privind dispăruţii” conflictului şi “în mod evident nu există decât puţine ordine scrie, în special în timpul bătăliei pentru Alger”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.