Franța: Plângere în urma ruperii unui steag ”curcubeu” LGBT desfăşurat pe faţada Palais-Bourbon

Publicat:

Preşedintele Adunării Naţionale franceze a depus plângere după ce un steag ”curcubeu” desfăşurat pe faţada Palais-Bourbon într-o zi a ”marşului mândriei” gay a fost rupt, a declarat sâmbătă anturajul lui François de Rugy, relatează Reuters, potrivit news.ro .

O persoană a fost arestată după incident, care a avut loc vineri seara.


Citește și : Opoziţia siriană negociează un acord cu responsabili ruşi privind controlul provinciei Deraa

Autorul s-a revendicat drept un ”militant de extremă dreapta şi anti-LGBT”, a anunţat preşedinţia Adunării sâmbătă, relatează AFP.

Steagul, unul dintre cele două plasate la intrarea Adunării Naţionale în Place du Palais-Bourbon, a fost degradat.

Este pentru prima oară când instituţia este astfel pavoazată, cu ocazia Marşului Mândriei la Paris, la iniţiativa lui Rugy (LREM).

Rugy, care provine din rândul ecologiştilor, şi mai mulţi deputaţi şi-au anunţat participarea la marşul LGBT de sâmbătă.

Lupta împotriva homofobiei este una dintre temele marşului parizian al ”mândriei” lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) prevăzut din Place de la Concorde în Place de la République, la care organizatprii aşteptau o jumătate de milion de persoane.

Citește și : Afganistan: Preşedintele Ghani anunță reluarea oficială a ostilităţilor împotriva talibanilor

Potrivit ultimului raport al Asociaţiei SOS Homophobie, faptele anti-LGBT au crescut în Franţa, în 2017, cu 4,8% faţă de 2016, mai ales în mediul şcolar (+38%).

”Pavoazarea Adunării Naţionale simbolizează angajamentul reprezentanţei naţionale în lupta împotriva tuturor discriminărilor”, sublinia vineri Adunarea într-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.