Franţa s-a oferit marţi să acorde asistenţă Ucrainei în urma distrugerii barajului hidroelectric Kahovka din sudul ţării, informează dpa.
“Franţa este pregătită să ofere asistenţă autorităţilor ucrainene pentru a răspunde la consecinţele distrugerii parţiale a barajului”, se arată într-o scrisoare de marţi a Ministerului francez de Externe.
Citeşte şi: BAIE de SÂNGE la o ceremonie de absolvire a liceului în SUA: Sunt morţi şi răniţi (VIDEO)! – Black News
În scrisoare, autorităţile franceze se declară foarte îngrijorate de impactul umanitar şi de mediu, precum şi de consecinţele asupra siguranţei centralei nucleare Zaporojie.
Franţa a calificat ca un “act deosebit de grav” distrugerea barajului.”Ilustrează încă o dată consecinţele tragice ale unui atac pentru care Rusia poartă exclusiv responsabilitatea”, a spus ministerul.
Ucraina acuză Rusia că a aruncat în aer barajul, provocând inundaţii majore. Rusia deţine controlul asupra hidrocentralei. Moscova, pe de altă parte, susţine că trupele ucrainene sunt cele care au bombardat barajului hidroelectric Kahovka.











