FSB a arestat şapte agenţi ucraineni în Crimeea

Publicat:

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a declarat miercuri că a arestat şapte persoane având conexiuni cu serviciile de informaţii ucrainene şi pe care le-a acuzat că ar fi planificat o ‘serie de acte de răsunet de sabotaj şi de terorism’ în Crimeea anexată ilegal de Moscova în 2014, potrivit Reuters şi agerpres.

Grupul de suspecţi plănuia atacuri împotriva unor înalţi responsabili instalaţi de Rusia în peninsulă, între care guvernatorul local Serghei Aksionov, susţine FSB într-un comunicat, în care mai afirmă că a confiscat explozibili identici cu cei utilizaţi pentru a ataca căile ferate din Crimeea în februarie.


Citeşte şi: Razie cu aproape 300 de arestări într-o anchetă Europol asupra Dark Web – Black News

Într-un comunicat separat, Aksionov a declarat că acelaşi grup s-ar afla în spatele acestor două presupuse incidente. El a spus, fără a oferi dovezi, că nu există nicio îndoială că guvernul ucrainean s-ar afla în spatele lor.

Rusia a anexat ilegal Crimeea în 2014 şi a utilizat peninsula ucraineană ca una dintre rampele de lansare a invaziei sale pe scară largă în Ucraina în februarie 2022.

Separat miercuri, serviciile de urgenţă ruse au atribuit un incendiu major la un depozit de combustibil din peninsula Taman, care se învecinează cu Crimeea de cealaltă parte a strâmtorii Kerci, unei drone care ar fi căzut peste instalaţie.

În acest context, agenţia de presă EFE scrie că Ucraina pregăteşte terenul pentru a lansa o nouă contraofensivă cu atacuri ambiţioase în spatele liniilor inamice, unul dintre principalele obiective fiind acela de a duce războiul în Crimeea, pe care Moscova o foloseşte ca rampă de lansare şi centru logistic pentru invazia sa.

Cea mai spectaculoasă dintre aceste lovituri a avut loc sâmbătă, fără a provoca morţi sau răniţi, în oraşul Sevastopol din Crimeea, baza Flotei ruse din Marea Neagră, unde un atac cu drone, probabil ucrainene, a aruncat în aer o infrastructură rusă de stocare a combustibilului.

Potrivit serviciilor secrete ucrainene, depozitele distruse conţineau 40.000 de tone de combustibil folosit de Flota rusă din Marea Neagră, staţionată în Crimeea.

În urma exploziei, ruşii au pierdut volumul de combustibil şi lubrifianţi pe care îl acumulau de trei luni în Crimeea, a declarat pentru EFE analistul militar ucrainean Aleksandr Kovalenko.

Expertul a adăugat că “Rusia va avea nevoie de timp pentru a reface rezervele pierdute. Ca rezultat, după o anumită perioadă, trupele ruse vor începe să aibă probleme cu combustibilul”, apreciază analistul citat.

Această lipsă nu va fi critică, potrivit lui, dar va limita semnificativ capacităţile armatei ruse.

“Dacă un astfel de incident se va repeta la un depozit sau două din Crimeea putem spune cu siguranţă că forţele de ocupaţie din sudul ţării vor fi paralizate”, mai spune expertul citat.

Dar incidente în ceea ce priveşte aprovizionarea cu combustibil a trupelor ruse au avut loc nu doar în Crimeea. Un tren care transporta combustibil a deraiat luni după o explozie pe calea ferată în regiunea rusă Briansk, la graniţa cu Ucraina. Un incident identic, în care a fost implicat un alt tren de marfă, a fost raportat marţi în aceeaşi regiune.

La primele ore ale zilei de miercuri, guvernatorul regiunii ruse Krasnodar, Veniamin Kondratiev, a semnalat pe canalul său Telegram un incendiu de o ‘gravitate maximă’ la un depozit de produse petroliere din oraşul Volna, situat în Federaţia Rusă, foarte aproape de podul peste strâmtoarea Kerch, care leagă Rusia de Crimeea.

Chiar dacă cu efecte mai puţin evidente, care nu au fost confirmate de partea ucraineană, Moscova mizează la rândul său pe lovituri în spatele frontului.

Armata rusă susţine că a lovit puncte de desfăşurare temporară a unităţilor de rezervişti ucraineni în oraşul Uman (centrul Ucrainei), unde rachetele ruse au distrus zeci de case şi au ucis 25 de persoane, inclusiv patru copii, vinerea trecută.

De atunci, Rusia a bombardat, de asemenea, infrastructuri feroviare şi depozite de muniţii şi combustibil în oraşul ucrainean Pavlograd, situat în regiunea Dnipropetrovsk, un punct important pentru comunicaţiile ucrainene din spatele frontului.

Surse ucrainene au recunoscut că atacul rusesc de la Pavlograd şi-a atins ţinta.

Citeşte şi: Sudan: mitul arab al ‘stabilității’ contrarevoluționare a fost spulberat – Black News

De asemenea, Rusia a atacat miercuri o instalaţie de depozitare a combustibilului din Kirovograd (centrul Ucrainei), cu drone kamikaze iraniene, potrivit unor oficiali militari din zonă.

Pe fondul acestor incidente, Rusia şi-a retras din largul Mării Negre toate navele echipate cu rachete, potrivit Unian. Conform centrului de presă al Comandamentului Forţelor navale ucrainene, miercuri, la ora 10:00, în largul Mării Negre nu existau nave ruseşti capabile să lanseze rachete. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria ‘cel mai bun lungmetraj internaţional’

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria 'cel mai bun lungmetraj internaţional' Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa a decis să modifice...

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.