StiripesurseExterneFuneralii de stat în Italia pentru David Sassoli

Funeralii de stat în Italia pentru David Sassoli

Publicat:

Numeroşi lideri europeni şi italieni au participat vineri, la Roma, la funeraliile de stat organizate pentru preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, decedat la începutul săptămânii, relatează AFP şi DPA, potrivit agerpres.

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, premierul Mario Draghi, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-au aflat printre cei care i-au adus omagii fostului jurnalist şi deputat european.

Citeşte şi: Marea Britanie este ‘mai aproape de sfârșitul pandemiei de Covid decât orice țară din emisfera nordică’ – Black News

O gardă de onoare a însoţit sosirea sicriului, acoperit de drapelul Uniunii Europene, în bazilica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri.


Printre alte personalităţi prezente la funeralii au figurat premierul francez Jean Castex, a cărui ţară asigură preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, omologul său spaniol Pedro Sanchez, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor italieni şi numeroşi miniştri.

Ceremonia a fost transmisă în direct de postul public de televiziune RAI, sub titlul ‘Ciao David’. După ce a lucrat în presa scrisă, David Sassoli a prezentat timp de mai mulţi ani principalul jurnal de ştiri pe canalul RAI 1.

David Sassoli a decedat marţi la vârsta de 65 de ani, la centrul oncologic din Aviano, în Italia, unde fusese spitalizat în 26 decembrie ca urmare a unei ”complicaţii grave cauzate de o disfuncţie a sistemului imunitar”.

Mandatul lui Sassoli, preşedinte al PE din 2019, se încheia în această lună, la jumătatea legislaturii de cinci ani. Alegerea succesorului său este prevăzută pentru 18 ianuarie la Strasbourg, în sesiune plenară.

Citeşte şi: OMS recomandă două noi tratamente împotriva COVID-19 – Black News

Preşedintele interimar al PE este primul vicepreşedinte în ordinea precedenţei, eurodeputata malteză Roberta Metsola.

Ursula von der Leyen a calificat decesul lui David Sassoli ”o zi tristă pentru Europa”, iar Mario Draghi a deplâns pierderea ”unui proeuropean profund, un simbol de echilibru, umanitate şi generozitate”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Navele de război ale țărilor membre UE vor reține petrolierele care transportă petrol rusesc în Marea Mediterană

Țările Uniunii Europene (UE) și-au autorizat navele de război din Marea Mediterană să rețină petroliere străine suspectate că transportă petrol rusesc. Acest lucru a...

Cum reușește armata de roboți a Ucrainei să-i sperie pe oamenii lui Putin

Forțele Armate ale Ucrainei accelerează masiv desfășurarea unei noi armate de roboți de-a lungul liniei de front de 1.200 de kilometri din est în...

România, între matematician și fostul huligan. Cum explică Financial Times ascensiunea populismului și duelul Dan-Simion

România, cândva una dintre marile povești de succes ale extinderii Uniunii Europene, a devenit astăzi un exemplu despre modul în care populismul câștigă teren...

Zelenski și liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei au stabilit condițiile păcii cu Rusia

Liderii Ucrainei și ai aliaților săi europeni apropiați – Regatul Unit, Franța și Germania – au stabilit cinci condiții pentru a ajunge la un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.