StiripesurseȘtirile zileiFURIE şi ORIPILARE după moartea a două gravide în Afganistan

FURIE şi ORIPILARE după moartea a două gravide în Afganistan

Publicat:

Uciderea a două femei însărcinate în atacuri separate care au avut loc în două provincii din Afganistan i-a determinat pe mulţi afgani şi activişti în domeniul apărării drepturilor omului să-şi manifeste luni furia şi oripilarea pe reţelele sociale, informează dpa, potrivit agerpres.

În urma acestor atacuri, afganii au început să-şi pună întrebări în legătură cu succesul negocierilor de pace în curs, notează agenţia de presă germană.

Citeşte şi: Olandezii s-au supărat pe presă şi i-au atacat pe jurnaliştii care relatau despre înghesuiala din biserici

În unul dintre cele două cazuri, în provincia Kandahar, militanţi au atacat sâmbăta seara un ofiţer al poliţiei în timp ce acesta îşi ducea soţia însărcinată la spital pentru ca aceasta să poată naşte acolo, a precizat un oficial afgan pentru dpa. Ofiţerul de poliţie a fost rănit, iar soţia lui a ajuns la spital moartă, însă doctorii au reuşit să salveze copilul printr-o operaţie de cezariană, a mai spus sursa.

“Afganistanul este singura ţară unde copiii nenăscuţi sunt întâmpinaţi cu gloanţe”, a scris pe Twitter o activistă pentru apărarea drepturilor omului, Samira Hamidi, adăugând că bebeluşul a plătit preţul de a se fi născut de partea greşită a lumii.


În provincia Khost din estul Afganistanului, o altă femeie însărcinată şi copilul său nenăscut au fost ucişi, iar alţi patru copii au fost răniţi într-o explozie care a avut loc într-o locuinţă privată din districtul Sabari, a anunţat un alt oficial, sub protecţia anonimatului.

Talibanii acuză forţele proguvernamentale că lansează mortiere asupra clădirilor civile, însă oficiali guvernamentali au declarat că explozia s-a produs din cauza unor explozivi ascunşi de un insurgent.

Citeşte şi: Cazurile de COVID au scăzut după ce Texasul a redeschis complet afacerile şi a renunţat la mască

“Imagini cu femei şi copii luaţi ca ţintă de miliţiile susţinute pe plan extern şi de forţele de apărare naţionale afgane sunt extrem de tulburătoare”, subliniază un alt activist al societăţii civile afgane, Orzala Nemat, cerând o investigaţie completă şi imediată a incidentului.

Violenţele s-au intensificat în ultimele luni în întregul Afganistan, în ciuda lansării în septembrie, la Doha, a discuţiilor de pace între guvern şi talibani. În zonele rurale au loc numeroase lupte, iar la Kabul exploziile sunt aproape zilnice. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.