Furtuna a ucis cel puțin 9 oameni în Australia
O furtună a făcut ravagii în Australia. Cel puțin 9 oameni au murit pe coasta de est a Australiei, transmite digi24.
Citește și: Încă un copil declarat mort în incendiu devastator în România
În regiune, peste 80.000 de locuinţe au rămas fără curent electric.
Victimele decedate, printre care o fetiţă de nouă ani, sunt localizate în statele Queensland şi Victoria, afectate de luni de furtuni şi vânturi violente care au provocat căderi de copaci şi viituri.
Un vas cu 11 persoane la bord s-a răsturnat în apropiere de Brisbane, provocând moartea a trei persoane prin înec, a indicat poliţia care a găsit miercuri cadavrul unui membru al echipajului dat dispărut. Ceilalţi opt membri ai echipajului au fost transportaţi la spital.
La Gympie, două femei au murit după ce au fost aspirate într-un canal de scurgere a apelor pluviale, pe care îl „explorau” împreună cu o a treia femeie, care a supravieţuit, a precizat poliţia.
Statul Queensland rămâne expus riscului de furtuni „periculoase”, inundaţii „care pun viaţa în pericol”, grindină „gigantică” şi rafale de vânt „distructive”, a avertizat Serviciul Meteorologic Australian.











