StiripesurseȘtirile zileiFurtuna Choi-Wan loveşte cu putere Filipinele! Cel puţin trei oameni au...

Furtuna Choi-Wan loveşte cu putere Filipinele! Cel puţin trei oameni au murit

Publicat:

Furtuna tropicală Choi-Wan a provocat inundaţii şi alunecări de teren în sudul şi în estul statului Filipine, care au făcut cel puţin trei victime omeneşti, au declarat miercuri responsabili locali pentru gestionarea dezastrelor naturale, potrivit DPA şi agerpres.

Însoţită de vânturi care atingeau la rafală viteza de 90 kilometri /oră, furtuna a lovit peste zece provincii din Filipine, inclusiv regiunea în care se află capitala ţării, Metro Manila.

Citeşte şi: Canadienii vor putea fi vaccinaţi cu alt ser la rapel decât cel folosit la prima doză – Black News

Furtuna Choi-Wan se deplasează spre nord-vest cu 25 kilometri/oră şi este aşteptată să traverseze insula principala din Filipine, Luzon, înainte de a slăbi în intensitate şi de a se disipa, a precizat biroul filipinez de meteorologie.

Printre victimele furtunii s-au aflat un băiat în vârstă de un an, care a fost acoperit cu pământ după o alunecare de teren în provincia Davao De Oro, precum şi un bărbat de 71 de ani, care a fost luat de o viitură produsă în provincia învecinată Davao Del Sur, a precizat Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor naturale.


O fată de 14 ani s-ar fi înecat, iar un bărbat de 55 de ani este dat dispărut după ce a fost luat de un curent puternic format în apele ieşite din matcă ale unui râu din provincia Cotabato de Sud, a adăugat agenţia.

Peste 3.000 de persoane au rămas blocate în porturile provinciilor afectate, după ce garda de coastă a suspendat călătoriile pe mare.

Citeşte şi: Parlamentul israelian alege preşedintele ţării. Lupta se dă între Miriam Peretz şi Isaac Herzog – Black News

Filipine este lovită în medie de 20 de cicloane tropicale în fiecare an.

Cel mai puternic taifun care a lovit Filipine a fost Haiyan, care a ucis peste 6.300 de persoane şi a strămutat alte peste patru milioane în noiembrie 2013.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.