StiripesurseȘtirile zileiFurtuna Iota a provocat cel puţin 11 morţi în mai multe...

Furtuna Iota a provocat cel puţin 11 morţi în mai multe regiuni din America Centrală şi America de Sud

Publicat:

Puternica furtună Iota a provocat cel puţin 11 decese la trecerea sa prin mai multe regiuni din America Centrală şi America de Sud, relatează miercuri agenţia DPA, scrie agerpres

Bilanţul deceselor include şase victime în Nicaragua, două în Columbia, una în El Salvador şi una în Panama, conform cifrelor oficiale. De asemenea, o persoană a murit în Honduras, însă decesul său nu a fost confirmat oficial.

Citește și : Nikol Paşinian anunţă un plan de recontrucţie în Nagorno-Karabah

Iota a lovit luni coasta caraibiană din Nicaragua cu puterea unui uragan de categoria a 4-a, cu rafale de vânt susţinute de 250 de kilometri la oră. Ulterior, ciclonul a slăbit din intensitate şi a fost retrogradat la nivel de furtună tropicală.

Furtuna s-a disipat miercuri deasupra El Salvador, deşi se prognozează în continuare că va aduce ploi în anumite zone din Honduras, Guatemala, Belize, Nicaragua, până joi, potrivit datelor Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite.


“Aceste precipitaţii vor conduce la viituri semnificative, care pot pune viaţa în pericol, inundaţii provocate de creşterea râurilor, alături de alunecări de teren în zonele mai înalte”, potrivit NHC. Maree înalte sunt de asemenea aşteptate în mare parte din zona de coastă a Americii Centrale şi în Peninsula Yucatan din Mexic.

Iota a provocat pagube pe scară largă în Nicaragua, unde a distrus case şi poduri, a doborât copaci şi stâlpi de electricitate şi a perturbat sistemele de comunicaţie, cu precădere în zona oraşului Puerto Cabezas. Peste 60.000 de persoane au fost evacuate.

În nordul Honduras, Iota a agravat pagubele produse anterior de uraganul Eta, în urmă cu două săptămâni. Pe insula columbiană Providencia, aproape întreaga infrastructură a fost distrusă şi mii de familii au rămas fără locuinţe. Un front de joasă presiune s-ar putea forma acum în sud-vestul Caraibelor, a avertizat NHC.

“Indiferent de forma ciclonului tropical, sunt posibile ploi abundente în următoarele zile în zone din Nicaragua până spre sud de-a lungul Americii Centrale şi în Columbia. Aceste ploi ar putea provoca noi probleme asociate inundaţiilor, în special în zonele inundate anterior”, a indicat NHC.

Citește și : Poliţia britanică l-a ARESTAT pe teroristul din Birmingham

Uraganul Eta a provocat anterior moartea a cel puţin 174 de persoane din America Centrală, alte aproximativ 100 fiind date dispărute.

Iota este cea de-a 30-a furtună din acest an suficient de puternică pentru a primi un nume oficial – recordul anterior din Atlantic a fost de 28, notează DPA.

Numărul atât de mare al furtunilor puternice formate în acest sezon a făcut ca lista cu cele 21 de nume să se epuizeze. Meteorologii au apelat prin urmare la alfabetul grecesc, pentru prima dată în ultimii 15 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.