StiripesurseȘtirile zileiFurtuna Sally a făcut o primă victimă în sud-estul Statelor Unite

Furtuna Sally a făcut o primă victimă în sud-estul Statelor Unite

Publicat:

Furtuna Sally a adus în noaptea de miercuri spre joi ploi torenţiale pe teritoriul statelor Alabama şi Florida, din sud-estul SUA, provocând moartea unei persoane, potrivit autorităţilor locale, şi cauzând inundaţii semnificative şi pene de curent, informează AFP, potrivit agerpres.

O persoană şi-a pierdut viaţa în oraşul de coastă Orange Beach, din Alabama, a confirmat joi pentru AFP, locotenentul Trent Johnson, din cadrul poliţiei locale.

Citește și : Polonia vrea un fond UE de cel puţin un miliard de euro pentru stabilizarea Belarusului

Sally a ajuns pe continent miercuri, la ora 4:45 (9:45 GMT) în Gulf Shores, un mic oraş din Alabama. La vremea respectivă, a fost catalogat uragan de categoria 2 (pe o scară cu cinci niveluri), după care a fost retrogradat la rang de furtună tropicală, iar apoi la cel de depresiune tropicală.

Viteza vântului s-a domolit şi ajunge acum până la cel mult 45 de kilometri la oră. Ciclonul se deplasează însă lent, ceea ce înseamnă ploi continue în aceleaşi regiuni pe o perioadă îndelungată, intensificând riscul creşterii nivelului apelor, potrivit celui mai recent buletin al Centrului Naţional pentru Uragane (NHC), publicat joi, la ora 15:00 GMT


Transformate în adevăraţi torenţi din cauza precipitaţiilor aduse de Sally, străzile din câteva oraşe din Alabama şi Florida, precum Orange Beach şi Pensacola, erau acoperite de resturi şi de ramuri de copaci,

În Orange Beach, ambarcaţiuni de agrement au fost deplasate de forţa vântului până în portul comercial.

”Gemurile caselor noastre s-au spart la ora 3 sau 4 dimineaţa şi toată locuinţa tremura asemenea unui vapor pe ape. A fost înspăimântător”, a povestit Matt Wilson, locuitor al oraşului, pentru postul local WPMI.

”Numeroase zone s-au confruntat cu inundaţii la un nivel istoric”, a declarat miercuri Kay Ivey, guvernator de Alabama, unde, la începutul săptămânii, a fost decretată starea de urgenţă.

Citește și : În ciuda negocierilor de pace, talibanii au ucis 20 de militari afgani

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a decretat la rândul său starea de urgenţă pentru ţinuturile din nod-vestul statului anunţând că va merge joi la Pensacola pentru a evalua pagubele.

Peste 400.000 de persoane erau în continuare lipsite de electricitate joi dimineaţă în cele două state, potrivit site-ului poweroutage.us.

Depresiunea se deplasează spre Georgia, după care va scădea în intensitate până vineri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.