Lumea contemporană trăiește sub semnul schimbărilor climatice provocate de folosirea în exces a combustibilului fosil, cel ce generează mult dioxid de carbon cu efect de seră. Se adaugă oxizi de sulf și de azot, cei ce contribuie astfel la schimbarea proprietăților atmosferei. Meteorologii și jurnaliștii descriu cu teamă manifestările violente ale naturii atunci când n-ar mai fi timpul potrivit.
Problema este că forțele naturale acționau și în trecut după cum impunea Soarele, cel ce furniza energie mărilor pentru trimiterea norilor zemoși spre pământurile pârjolite de razele nemiloase. Un astfel de spasm atmosferic a fost descris de Erasm Otwinowski, cel care a scris un jurnal în timpul efectuării unei solii la Constantinopol. Dacă relațiile cu otomanii lui Soliman Magnificul au fost bune, cordiale, nu același lucru se poate spune și despre vreme.
Solul polonez a trecut Dunărea pe la Isaccea în ziua de 2 octombrie 1557 și s-a îndreptat spre un sat moldovenesc, un loc potrivit pentru adăpostire în fața urgiei ce se anunța. A urmat ceea ce se numește astăzi o furtună electromagnetică, văzduhul fiind plin de fulgere. Electricitatea din atmosferă se scurgea și spre sol sub formă de trăsnete.
Polonezii au fost uimiți și speriați de furia norilor, dar au reușit să scape fără pierderi în oameni și animale. Vremea din spațiul românesc era supusă ciocnirilor dintre fronturile calde și cele reci, pătrunderea aerului greu pe sub cel cald și umed ducând la formarea de nori cu mare dezvoltare pe verticală și la acumularea de electricitate. Putea să se producă descărcarea de energie în orice zonă de contact.
Începutul lunii octombrie nu mai era potrivit pentru sezonul furtunilor, dar vremea din spațiul românesc încă n-a fost suficient cercetată de către istorici și specialiști în meteorologie. Din păcate, multe izvoare istorice au fost pierdute de-a lungul secolelor. Moldova este un ținut unde fronturile atmosferice pot lăsa prăpăd în urmă și malurile râurilor sunt dovada în permanentă schimbare a furiei apelor.
Jurnalul trimisului polonez este interesant și sub alt aspect. Adăpost în calea furtunii a fost găsit într-un sat moldovenesc ce se afla pe drumul de la Isaccea spre Lăpușna. Nu era vorba în acele vremuri de existența unor populații slave în zonă, dar s-a reușit în anul 1812 să fie ocupat teritoriul dintre Prut și Nistru cu ajutorul tunurilor de către trupele țariste. N-a mai contat că originea etnică a locuitorilor era diferită de cea a noilor invadatori.
