StiripesurseȘtirile zileiFuziunea UBS-Credit Suisse nu a calmat pieţele bursiere din Asia

Fuziunea UBS-Credit Suisse nu a calmat pieţele bursiere din Asia

Publicat:

Bursele din Asia înregistrau luni pierderi, semn că revenirea încrederii în sistemul bancar în rândul investitorilor mondiali este încă departe, în pofida anunţului preluării băncii elveţiene Credit Suisse de către UBS, informează AFP, potrivit agerpres.

În jurul orei 3:45 GMT, indicele Nikkei al Bursei de la Tokyo afişa o scădere de 0,98%, afectat în special de deprecierea acţiunilor băncilor. La Bursa de la Hong Kong, indicele Hang Seng înregistra o contracţie şi mai mare (minus 2,51%), în timp ce Bursele de la Shanghai şi Shenzhen afişau creşteri modeste.

Citeşte şi: Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului denunţă un ‘atentat odios’ la Mormântul Fecioarei Maria – Black News

Matt Simpson, analist la City Index, susţine că există în continuare o “doză mare de suspiciune şi paranoia” pe pieţele asiatice, într-un raport publicat luni. “Incertitudinile ar putea să rămână la un nivel ridicat pentru o anumită perioadă”, în pofida diverselor măsuri de sprijin pentru sectorul bancar, avertizează de asemenea Stephen Innes, analist la SPI Asset Management.

Autorităţile asiatice au încercat luni să îşi liniştească propriile lor pieţe. Astfel, Autoritatea monetară din Hong Kong a calificat drept “nesemnificativ” impactul scandalului de la Credit Suisse asupra sistemului său bancar, precizând că activele de la Hong Kong ale băncii elveţiene reprezintă mai puţin de 0,5% din totalul activelor din sistemul bancar din Hong Kong.


La Tokyo, purtătorul de cuvânt al Guvernului nipon, Hirokazu Matsuno a dat luni noi asigurări că instituţiile financiare japoneze dispun de “abundente lichidităţi şi capitaluri” şi că piaţa financiară este “în general stabilă”.

Citeşte şi: Un fost soldat australian a fost arestat pentru o prespusă crimă de război – Black News

Citeşte şi:  Premierul olandez şi-a reiterat opoziţia faţă de ideea emiterii de 'coronabonduri' în UE pentru a răspunde noii crize

La finalul unor intense negocieri care au avut loc în acest week-end, UBS, cea mai mare bancă elveţiană, a anunţat că va prelua rivalul în dificultate Credit Suisse, cu importante garanţii furnizate de Guvernul elveţian, care speră astfel să evite o criză majoră şi să recâştige încrederea investitorilor din lumea întreagă.

De la Trezoreria americană şi până la Banca Centrală Europeană, această preluare a fost salutată imediat de cei care se temeau de noi turbulenţe pe pieţele financiare, deja îngrijorate de recenta prăbuşire a Silicon Valley Bank şi a mai multor bănci regionale din SUA. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce ți se rup mereu cablurile de încărcare

Cablurile de încărcare sunt cea mai neglijată tehnologie din viața ta, până când se strică și rămâi cu un telefon pe cale să se...

Lectură este o bună metodă de terapie pentru a te deconecta de la griji

Când grijile și stresul ocupă o mare parte din mintea noastră, este necesar să găsim modalități de exprimare, cum ar fi sportul sau meditația,...

Psihologii spun că persoanele care preferă singurătatea au aceste trăsături

Nu toți oamenii se reîncarcă în compania altora. Psihologia explică de ce unii preferă singurătatea și ce trăsături comune au aceste persoane.Persoanele care aleg...

Unde trăiesc cei mai mulți refugiați ucraineni în UE, după patru ani de război

La patru ani de la începutul invaziei ruse, milioane de ucraineni rămân sub protecție în Uniunea Europeană. Totuși, tot mai mulți aleg să se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.