Gardienii Revoluţiei din Iran au lansat rachete balistice asupra unei “tabere teroriste” din Siria

Publicat:

Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat luni dimineaţa că au atacat cu rachete balistice un “cartier general al teroriştilor” din Siria, ca represalii după atentatul ce a vizat în 21 septembrie oraşul iranian Ahvaz, informează AFP, potrivit agerpres.

“Cartierul general al celor responsabili de crima teroristă din Ahvaz a fost atacat în urmă cu câteva minute la est de Eufrat de mai multe rachete balistice lansate de ramura aerospaţială a Gardienilor Revoluţiei”, a notat armata ideologică a Republicii Islamice Iran pe site-ul său de internet.


Citește și : Slovacia: O femeie, a patra persoană acuzată de asasinarea jurnalistului Jan Kuciak

“Potrivit primelor informaţii, numeroşi terorişti takfiri şi liderii responsabili de crima teroristă din Ahvaz au fost ucişi sau răniţi în acest atac cu rachete”, au adăugat Gardienii, fără a preciza de unde au fost lansate rachetele.

Termenul “takfiri” este folosit de autorităţile iraniene pentru a-i desemna pe jihadiştii sunniţi. Acesta derivă din cuvântul arab “takfir” (anatemă), acuzaţie utilizată de aceşti extremişti drept justificare a violenţei împotriva celor pe care ei îi consideră necredincioşi.

Potrivit agenţiei de presă iraniene Fars, apropiată de conservatori, două tipuri de rachete au fost folosite de Gardienii Revoluţiei: rachete Zolfaghar, cu o rază de acţiune de 750 de km, şi rachete Qiam, de 800 de km.

Citește și : Macedonia: Premierul Zaev ameninţă cu alegeri anticipate

În 21 septembrie, 24 de persoane au fost ucise de un comando format din cinci persoane care au deschis focul cu arme automate asupra unei parade militare în Ahvaz, în sud-vestul Iranului. Atentatul a fost revendicat de gruparea Stat Islamic (SI), împotriva căreia Iranul este angajat în Siria alături de autorităţile de la Damasc.

Chiar în ziua când a avut loc atacul, preşedintele iranian Hassan Rouhani a promis că acesta va fi răzbunat printr-o contraacţiune “teribilă”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.