StiripesurseExterneGaza se confruntă cu o secetă provocată de om, copiii vor...

Gaza se confruntă cu o secetă provocată de om, copiii vor începe să moară de sete (UNICEF)

Publicat:

Gaza se confruntă cu o secetă provocată de om, în contextul în care sistemele sale de aprovizionare cu apă intră în colaps, a avertizat vineri agenția pentru copii a Națiunilor Unite, transmite Reuters.

‘Copiii vor începe să moară de sete… Doar 40% din instalațiile de producție a apei potabile rămân funcționale’, a declarat reporterilor la Geneva purtătorul de cuvânt al UNICEF, James Elder.

‘Suntem mult sub standardele de urgență în ceea ce privește apa potabilă pentru oamenii din Gaza’, a adăugat el.

UNICEF a înregistrat de asemenea o creștere cu 50% a numărului de copii cu vârste cuprinse între șase luni și 5 ani internați pentru tratarea malnutriției din aprilie până în mai în Gaza, precum și o jumătate de milion de oameni care suferă de foame.

Sistemul de distribuire a ajutoarelor susținut de SUA, administrat de Fundația Umanitară Gaza (GHF), ‘agravează o situație deja disperată’, a mai atenționat ONU.


Vineri, cel puțin 25 de persoane care așteptau camioane de ajutoare au fost ucise de tiruri israeliene la sud de Netzarim, în centrul Fâșiei Gaza, potrivit autorităților sanitare locale. Joi, cel puțin 51 de persoane au fost ucise de focuri de armă și atacuri militare israeliene, inclusiv 12 persoane care încercau să se apropie de un punct de distribuire operat de GHF în centrul Fâșiei Gaza.

Elder, care a fost recent în Gaza, a menționat că a strâns numeroase mărturii ale unor femei și copii răniți în timp ce încercau să primească ajutoare alimentare, inclusiv de la un băiat care a fost rănit de un obuz de tanc și a murit ulterior din cauza rănilor suferite.

Potrivit oficialului UNICEF, lipsa de informații publice clare cu privire la momentul în care sunt deschise aceste facilități, unele dintre ele fiind în zone de luptă, a cauzat evenimente cu victime în masă.

‘Au existat cazuri în care s-au distribuit informații că un loc este deschis, dar apoi s-a comunicat pe rețelele de socializare că este închis, însă aceste din urmă informații au fost distribuite atunci când internetul din Gaza nu funcționa și oamenii nu aveau acces la el’, a explicat el.

Miercuri, GHF a indicat într-un comunicat că a distribuit trei milioane de porții de hrană în trei dintre locațiile sale, fără incidente

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.