StiripesurseEconomieGazele s-ar putea ieftini cu 10%

Gazele s-ar putea ieftini cu 10%

Publicat:

Tariful la gazele naturale ar trebui să scadă cu mai mult de 10%, în contextul unor prețuri de achiziție mai mici comparativ cu anul 2024. Declarația a fost făcută de președintele interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, care a menționat că există premise clare pentru ajustarea tarifelor în scădere, transmite IPN.

„Sunt premise pentru ajustarea tarifelor în scădere. Aceste premise sunt datorate prețurilor de achiziție, achiziții care au avut loc în perioada de vară și toamnă. Și chiar dacă luăm indicele cotațiilor din octombrie, noiembrie, decembrie sunt prețuri de achiziție destul de favorabile, în raport cu perioada 2024 când bursa era în creștere. Premise de scădere a tarifului sunt, acum deja depinde de regulator, de ANRE”, a declarat Vadim Ceban la RealitateaTV.

Citeşte şi: Noua lege a Kievului lasă România pe din afară: Aliat pe front și în reconstrucție, scoasă de pe lista cetățeniei multiple a Ucrainei – Stiripesurse.md

Vadim Ceban a precizat că reducerea ar trebui să depășească pragul de 10%. Potrivit șefului Moldovagaz, în anul 2026 sunt estimare prețuri de achiziție favorabile.

„În opinia mea, tariful ar trebui redus cu mai mult de 10%. Vedem prognoza pentru 2026. Acum pentru că e frig, prețurile de achiziție puțin au crescut, dar prognoza pentru acest an, nu arată creșteri mari. Cred că prețurile vor fi stabile”, a explicat președintele interimar Moldovagaz.


În prezent, tariful achitat de consumatori este de 16,74 lei pentru un metru cub de gaz natural, cu TVA inclus, valoare aplicată începând cu 1 decembrie 2024. Eventuala reducere a tarifului urmează să fie decisă de ANRE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan, la Forumul de Afaceri Moldova–India: ‘Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces spre piața UE’

Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces către piața Uniunii Europene, a declarat premierul desemnat Vasile...

Bilanț CNA pentru primele șase luni ale anului: sute de dosare penale trimise în judecată și active de sute de milioane de lei, sechestrate

Centrul Național Anticorupție a pornit 428 de cauze penale în primele șase luni ale anului și a trimis în judecată circa jumătate dintre dosarele...

Alți doi procurori din municipiului Chișinău au fost evaluați de Comisia de evaluare a procurorilor

Alți doi procurori au fost evaluați de Completul B al Comisiei de evaluare a procurorilor. Audierile au avut loc la finele săptămânii trecute și...

Pescuit ilegal pe Nistru: mai multe persoane au fost amendate

Mai multe persoane au fost amendate după ce au fost prinse pescuind noaptea în râul Nistru și capturând pești sub dimensiunea minimă admisă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.