StiripesurseExterneGeorge Simion, al treilea derapaj cu termenul 'autist', referitor la Nicușor...

George Simion, al treilea derapaj cu termenul ‘autist’, referitor la Nicușor Dan: ‘V-am spus că e autist și nu m-ați crezut’

Publicat:

George Simion a înregistrat al treilea derapaj cu termenul ”autist”, referitor la Nicușor Dan, în mai puțin de jumătate de an. Șeful cu retorică pro-rusă al partidului extremist AUR a făcut o postare pe Facebook, sâmbătă seară: ”V-am spus că e autist și nu m-ați crezut”, și-a început acesta mesajul referitor la Nicușor Dan.

Postarea a devenit virală rapid și a strâns peste 18.000 de reacții, peste 2100 de comentarii și peste 1400 de distribuiri în doar o oră de la publicare, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

  • ”V-am spus că e autist și nu m-ați crezut. I-ați crezut pe cei care vă spuneau că dobor euro și toată economia, că scot 🇹🇩din UE și din NATO. Puteam fi ca Polonia, acum suntem de râsul lumii…”, a scris George Simion, sâmbătă seară, pe Facebook.

George Simion a înregistrat o cădere zdrobitoare în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2025, comparativ cu primul tur, din 4 mai, atunci când obținuse 20 de procente în fața lui Nicușor Dan (41% Simion, față de 21% Dan). În turul final din 18 mai, Nicușor Dan a obținut o victorie categorică, 53,6% față de 46,4% – Simion.


Candidatul extremist la prezidențiale l-a mai numit astfel pe Nicușor Dan în campania electorală, apoi și-a cerut scuze ironic, la presiunea publică care s-a revoltat și a reacționat prin vocile mai multe instituții, personalități și ONG-uri, inclusiv prin preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar și prin vocea societății civile. Șeful partidului extremist AUR l-a făcut autist și pe fostul premier Florin Cîțu, în 2021.

Într-o înregistrare video PRO TV din campania electorală dintre cele două tururi prezidențiale se vede cum candidatul extremist, rugat să detalieze programul său din vizita la Bruxelles, îi răspunde reporterei: ”Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’”.

George Simion a declarat ulterior, într-o întâlnire cu românii din Belgia, că își cere scuze că l-a făcut autist pe Nicușor Dan, că nu a folosit cuvintele potrivite și că, de fapt, voia să spună că e ”securist”, ”nazist”, ”marxist”, ”coldist” și ”soroșist”.

Imediat după ce și-a cerut scuze de la ”persoanele neurodegenerative” (bolile sunt neurodegenerative, nu pacienții, n.red.), Simion a înregistrat alt derapaj vorbind despre ”dereglații mintal care vor să dea droguri la liber pe stradă”.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Mai mult, George Simion l-a numit din nou ”autist” pe Nicușor Dan, la 1 iunie, după ce a pierdut alegerile prezidențiale, într-un comentariu pe TikTok, la o postare a unui tânăr care a publicat un video cu mențiunea ”Daca raspunde dl. Simion ma intorc in tara chiar daca nu l recunosc pe Nicusor ca presedinte”.

George Simion îi răspunde în comentariu: ”Mai rămâi momentan acolo! Să scăpăm de autist”, replică la care a strâns în 14 ore peste 240 de răspunsuri la comentariu și peste 4000 de ”inimioare”.

 

george simion autism

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 5 iunie 2026

Energie, surprize şi dorinţă de relaxare pentru multe zodii. Berbecii primesc o invitaţie neaşteptată, Gemenii atrag oportunităţi sociale, iar Vărsătorii pot transforma o simplă...

Aur în valoare de 40.000 de euro, descoperit de angajatul unei primării în timp ce tundea gazonul

Zece lingouri de aur sigilate au fost descoperite într-o pajiște, fără proprietar, fără explicații și cu un termen de șase luni care s-a încheiat...

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.