StiripesurseExterneGermania a dejucat şapte atentate teroriste

Germania a dejucat şapte atentate teroriste

Publicat:

Germania a dejucat şapte atentate de la atacul terorist din 19 decembrie 2016 asupra unui târg de Crăciun de la Berlin, soldat cu 12 morţi şi zeci de răniţi, transmite EFE, potrivit agerpres.

“De la atentatul din piaţa Breitscheidplatz, am dejucat şapte atentate în Germania”, a declarat, pentru cotidianul ‘Rheinische Post’, preşedintele Oficiului Federal de Cercetări Penale (BKA), Holger Munch.

Citește și: Turcia susține că nu mai este NEVOIE de reluarea ofensivei în Siria

În acelaşi timp, el a apreciat că un atentat precum cel comis în 2016, când tunisianul Anis Amri a intrat în mulţime cu un camion furat, în prezent nu ar mai putea avea loc în acelaşi mod şi a făcut referire la “trei deficienţe esenţiale” de atunci care între timp au fost rezolvate.

“Procesul în cazul autorului Anis Amri în legătură cu reglementările privind imigraţia nu a fost finalizat. Aceasta nu s-ar mai întâmpla azi”, a indicat oficialul.


În al doilea rând, procesele penale deschise lui Amri în diverse state federale nu au fost centralizate.

“Astăzi, procurorul general federal face parte din grupul de lucru pentru gestionarea riscurilor din Centrul Comun de Luptă contra Terorismului”, a continuat Munch, adăugând că astfel acesta dispune de o viziune generală asupra diferitelor procese penale din diferite state federale iar, dacă este necesar, intră în contact cu procurorii pentru a centraliza cazurile.

În al treilea rând, în prezent accentul se pune pe persoană şi pe ameninţarea reprezentată de aceasta, şi nu doar pe o situaţie de ameninţare specifică.

Citește și: Donald Tusk recomandă statelor UE să accepte amânarea Brexitului

“În 2016, erau indicii despre un posibil atentat al lui Amri cu arme automate. Această bănuială nu s-a concretizat. Astăzi nu ne-am concentra doar pe această circumstanţă, ci pe persoana lui Amri”, a mai spus responsabilul german.

Pe de altă parte, el s-a referit la creşterea notabilă a numărului potenţialilor terorişti islamişti care ar putea comite un atentat în Germania, până la aproximativ 680, cifră de peste cinci ori mai mare decât cea din 2013.

În acelaşi timp, procesele penale din sfera terorismului islamist s-au triplat de atunci, depăşind cifra de o mie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

Dunărea a atins un nou minim istoric. Apele Române cer economisirea apei și restricționează irigațiile

Debitul Dunării a coborât duminică la 1.650 de metri cubi pe secundă, un nou minim istoric, comparabil cu nivelul înregistrat în 2005. Autoritățile spun...

Cum a ajuns noul sistem de control la frontiere al UE să confunde două surori gemene în România

Noul sistem digital de control la frontiere al Uniunii Europene (EES) a confundat în România două surori gemene identice, iar una dintre ele a...

Proiectele României pentru drone și sisteme antidronă, de 223 de milioane de euro, vor fi făcute împreună cu alte state. Ce pierd firmele românești

Cele două proiecte prin care România urma să cumpere mii de drone și sisteme antidronă, finanțate cu 223 de milioane de euro din programul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.