Germania a preluat conducerea Forţei NATO de reacţie super-rapidă

Publicat:

Bundeswehr-ul a preluat marţi conducerea Forţei NATO de reacţie super-rapidă, informează agenţia germană de presă dpa, potrivit agerpres.

Potrivit Ministerului Apărării de la Berlin, forţele terestre ale aşa-numitului “vârf de lance” al alianţei militare pentru anul 2019 constau din aproximativ 8.000 de soldaţi.


Citește și : Purtătoarea de cuvânt a Pentagonului a demisionat

Armata germană furnizează în jur de 4.000 dintre ei, în plus faţă de aproximativ 1.000 de angajaţi în alte domenii organizaţionale. Alţi soldaţi sunt furnizaţi de aliaţi precum Franţa, Olanda şi Norvegia.

“Vârful de lance” al NATO, denumit oficial Forţa Întrunită cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (Very High Readiness Joint
Task Force – VJTF), a fost înfiinţat în urma crizei din Ucraina şi a devenit de atunci un element al strategiei de descurajare împotriva Rusiei.

Caracteristica specială a acestei forţe este gradul înalt de pregătire. De exemplu, forţele avansate trebuie să poată fi desfăşurate în maximum 72 de ore, în timp ce pentru altele perioada este de cinci până la şapte zile.

Pentru soldaţi aceasta înseamnă că trebuie să fie pregătiţi permanent şi ei nu se pot îndepărta de locaţia sarcinilor lor.

Brigada germană de conducere din cadrul VJTF este formată din A 9-a Brigadă blindată de demonstraţie din oraşul Munster, statul Saxonia Inferioară (nord), care şi-a demonstrat abilităţile în timpul exerciţiului NATO Trident Juncture desfăşurat în Norvegia în toamnă.

Citește și : Opt răniți, în urma unui presupus atac terorist cu vehiculul la Tokyo

Pentru extinderea nivelului ridicat de pregătire, soldaţii din VJTF provin în fiecare an din diferite ţări. Italia a contribuit cu cea mai mare parte în 2018, iar în 2020 este rândul Poloniei. În 2015, Germania a fost instrumentală în crearea VJTF.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.