Germania : Acordul oficial privind viitoarea coaliţie de guvernare va fi semnat pe 12 martie

Publicat:

Liderii blocului conservator Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU) şi Partidului Social Democrat (SPD) din Germania vor semna acordul oficial privind viitoarea coaliţie de guvernare luni, 12 martie, transmite marţi dpa, citând politicieni marcanţi din cele trei formaţiuni implicate.

Ceremonia de semnare va avea loc la ora locală 14.00 (13.00 GMT), în clădirea Paul Loebe a complexului guvernamental din Berlin, conform agerpres.


Cancelarul Angela Merkel a primit în sfârşit undă verde pentru reeditarea ‘marii coaliţii’ după ce membrii SPD au aprobat acest acord, printr-un referendum.

Documentul, ce cuprinde 177 de pagini, a fost convenit provizoriu între Angela Merkel, liderul creştin-social Horst Seehofer şi cel social-democrat Martin Schulz, dar trebuia aprobat de toate cele trei formaţiuni.

Citește și : Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului şi-a reiterat acuzaţiile de ‘rasism’ şi ‘xenofobie’ la adresa lui Viktor Orban

Aşa-numita ‘mare coaliţie’ a guvernat Germania din 2013, dar, după ce toate trei partidele au înregistrat un recul în alegerile legislative din septembrie, SPD a decis iniţial să rămână în opoziţie şi să se regrupeze.

O tentativă eşuată de formare a unei coaliţii între conservatori, liberalii din FDP şi Verzi i-a convins pe social-democraţi să-şi reconsidere decizia de a nu mai face parte dintr-un guvern Merkel.

Parlamentul urmează să o reînvestească pe Angela Merkel în funcţia de cancelar la data de 14 martie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.