Germania: Anchetă în cazul coliziunii a două avioane Eurofighter

Publicat:

Autorităţile germane desfăşurau marţi o anchetă în legătură cu coliziunea a două avioane de vânătoare Eurofighter, prăbuşite luni în nord-estul ţării, în timpul unor exerciţii de luptă, transmite dpa, scrie agerpres.

Ambii piloţi au reuşit să se catapulteze, dar unul din ei a murit, iar celălalt a fost transportat la spital cu răni.


Citește și : Iranul acuză SUA că nu-şi doresc reluarea negocierilor

Forţele aeriene germane au confirmat marţi, pe Twitter, că pilotul decedat avea 27 de ani şi 400 de ore de zbor la activ.

Celălalt pilot avea o experienţă de zbor de peste 3.700 de ore. El se află în stare stabilă într-un spital din Rostock, a confirmat un responsabil militar.

Marţi, în jur de 300 de militari ai Bundeswehr cercetau locurile unde s-au prăbuşit cele două avioane, căutând elemente care ar putea fi folosite în cadrul anchetei, a declarat un purtător de cuvânt al forţelor aeriene.

Potrivit responsabilului militar, cutiile negre ale celor două avioane nu au fost găsite încă.

Exerciţiile de luptă cu avioane Eurofighter, care au loc de obicei de câteva ori pe zi, au fost suspendate până la finalizarea investigaţiilor, a precizat el.

Citește și : 42 de migranţi sunt BLOCAŢI pe mare de 13 zile

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a răspuns speculaţiilor cu privire la starea echipamentelor militare, precizând că, în cazul avioanelor Eurofighter, capacitatea operaţională este de circa 60%, în media europeană.

Niciun civil nu a fost rănit sau ucis în acest accident, cel mai grav suferit de Bundeswehr în ultimii ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.