Germania critică țările care nu primesc copii refugiați

Publicat:

Ministrul german de externe Heiko Maas şi-a exprimat regretul faţă de lipsa de solidaritate arătată de alte ţări din Uniunea Europeană care nu preiau minori blocaţi în taberele de refugiaţi din Grecia, relatează miercuri dpa, potrivit agerpres.

“În afară de Luxemburg, suntem singura ţară care este dispusă să preia copii”, a declarat Maas miercuri canalului RTL/ntv-Redaktion.


Citeşte şi: TSUNAMI în marina americană: Şeful forţelor navale a DEMISIONAT!

“Dar nu vrem să aşteptăm mai mult ca alţii să acţioneze şi noi începem acum”, a adăugat el, exprimându-şi speranţa că alţi membri ai UE vor urma.

Guvernul german a fost de acord să primească între 350 şi 500 de minori neînsoţiţi în următoarele săptămâni. Primul grup de 50 urmează să sosească săptămâna viitoare şi va fi ţinut în carantină în landul Saxonia Inferioară timp de două săptămâni pentru a elimina riscul de infecţie cu noul coronavirus.

Apoi, ei vor fi distribuiţi în întreaga ţară.

Germania urmează să organizeze un zbor charter în cooperare cu Luxemburgul, care a fost de acord să preia 12 minori neînsoţiţi.

Citeşte şi: Rafael Correa, condamnat la ani grei de închisoare în Ecuador

Asistenţii sociali descriu condiţiile din taberele aglomerate de pe o insulă grecească din Marea Egee ca fiind cumplite şi au declarat că odată cu izbucnirea epidemiei în condiţii de igienă precară ar fi catastrofală.

Guvernul german a convenit în martie să îi preia pe unii dintre aceşti 1.500 de minori neînsoţiţi, în asociere cu partenerii săi din UE.

Accentul se pune pe acei refugiaţi care sunt grav bolnavi sau neînsoţiţi şi cu vârsta mai mică de 14 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.