StiripesurseȘtirile zileiGerul pune stăpânire pe SUA

Gerul pune stăpânire pe SUA

Publicat:

Temperaturi extrem de coborâte şi drumuri acoperite de polei au afectat luni vestul mijlociu şi estul SUA, când ziua dedicată celebrării lui Martin Luther King Jr. şi blocajul guvernamental aflat în plină desfăşurare i-au determinat pe mulţi americani să urmeze sfatul autorităţilor şi să rămână în case, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Valul de aer arctic urmează unei furtuni care a provocat depunerea a peste 30 de centimetri de zăpadă de-a lungul regiunii nord-estice, strat care începuse duminică să se topească.

Citește și : Rusia avertizează nu va recunoaşte ieşirea unilaterală a SUA din Tratatul INF

Într-o suburbie a Chicago, o fetiţă de 12 ani a decedat după ce o cazemată din zăpadă pe care o construise duminică, după slujba de la biserică, s-a prăbuşit peste ea, potrivit poliţiei din Arlington Heights. Partenera acesteia de joacă, o fetiţă de 9 ani, a fost scoasă din zăpadă şi a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru hipotermie, dar are şanse să supravieţuiască, a precizat poliţia.

Temperaturile, care au coborât sub -13 grade Celsius la New York City, Boston şi în nordul regiunii New England, au îngheţat zăpada care începuse să se topească duminică seară şi luni dimineaţă, potrivit lui Marc Chenard, de la Centrul pentru prognoză meteo al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (NWS) din College Park, Maryland. Senzaţia de frig este intensificată de rafalele de vânt cu viteze cuprinse între 48 şi 64 de km/h.


“Este cu siguranţă periculos, un fenomen meteo care poate pune vieţi în pericol”, a spus Chenard. “În Minnesota şi Wisconsin, temperaturile vor coborî sub -20 de grade Celsius”.

”La Boston vor fi doar -16 grade Celsius în această dimineaţă”, a spus acesta. “La New York City şi DC, temperaturile vor fi similare sau poate vor coborî mai mult în cursul zilei. Vor fi temperaturi record sau aproape record”.

NWS a emis avertizări de vânt pentru mai mult de zece state, din Dakota de Nord la oraşele de pe coasta de est.

Citește și : Rusia ameninţă UE cu „represalii” după noile sancţiuni în cazul Skripal

Mulţi americani au avut luni zi liberă, fie datorită sărbătorii dedicate lui Martin Luther King Jr, fie din cauza blocajului guvernamental, cel mai lung din istoria SUA, provocat de neînţelegerile referitoare la finanţarea planurilor preşedintelui Trump de a ridica mai multe bariere la graniţa cu Mexicul.

Peste 7.500 de zboruri au fost întârziate, cele mai multe în New York şi New England, potrivit FlightAware.com, în scădere faţă de cele peste 4.000 curse întârziate duminică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Parlamentul a fost vizitat de elevi, cititori și tineri din mai multe state europene

Zeci de persoane din Republica Moldova și din străinătate au participat, în această săptămână, la activități de informare organizate la Parlament, pentru a se...

Integrarea europeană devine un motor pentru dezvoltarea mediului de afaceri din Moldova

Integrarea europeană devine un factor-cheie pentru dezvoltarea mediului de afaceri din Republica Moldova, oferind acces la o piață de circa 450 de milioane de...

VIDEO Ziua Mondială a Donatorului de Sânge: fiecare donare poate salva până la trei vieți

Ministerul Sănătății a adus un omagiu donatorilor voluntari de sânge cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, marcată anual la 14 iunie, evidențiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.