Gest amical între soldaţii americani şi ruşi pe o şosea din Siria

Publicat:

Soldaţi americani şi ruşi s-au salutat amical şi au făcut poze împreună în weekend pe o şosea din Siria, într-o demonstraţie neobişnuită de amiciţie între aceste forţe rivale, relatează luni AFP, potrivit agerpres.   

Statele Unite şi Rusia au desfăşurat trupe în Siria, ţară devastată de războiul ce nu conteneşte din anul 2011 şi în care Washingtonul şi Moscova susţin fiecare tabăra adversă. Războiul început în februarie de Rusia împotriva Ucrainei a exacerbat şi mai mult tensiunile dintre cele două capitale.


Citește și : Airbus şi Air France compar în justiţie în legătură cu tragedia cursei Rio-Paris din 2009

Dar sâmbătă dimineaţă, o patrulă americană şi una rusească s-au încrucişat pe un câmp petrolier în apropierea oraşului al-Qahtaniyah, în provincia Hassake din nord-estul Siriei.

Nu este prima dată când drumurile blindatelor ruse şi americane se întâlnesc în acea regiune aflată sub controlul kurzilor. Însă de data aceasta convoaiele s-au salutat amical, în loc să treacă unul pe lângă celălalt fără a se opri.

Soldaţii, unul lângă celălalt, au pozat împreună, zâmbind şi ţinând ţevile armelor îndreptate spre sol. Un rus şi un american au izbucnit în râs în timpul unei conversaţii, iar mai mulţi soldaţi chiar au făcut schimb de ecusoane ale uniformelor.

”Este un moment foarte rar”, remarcă Samuel Ramani, cercetător în relaţii internaţionale la universitatea britanică Oxford.

Soldaţii americani au fost desfăşuraţi în Siria din 2014, în cadrul unei coaliţii internaţionale create pentru a susţine forţele kurde în lupta acestora contra jihadiştilor grupării Statul Islamic.

Citește și : Antonio Guterres cere desfăşurarea unei forţe armate internaţionale în Haiti

La rândul ei, armata rusă este angajată din 2015 în sprijinul trupelor preşedintelui Bashar al-Assad. Trupe ruse au fost desfăşurate în nord-estul Siriei la sfârşitul anului 2019, când Damascul a intervenit în sprijinul forţelor kurde, confruntate cu o ofensivă a Turciei vecine.

Prezenţa trupelor ruse a permis de asemenea evitarea unei confruntări între forţele americane şi cele ale regimului sirian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.