StiripesurseSintezeGheorghe Bălan: România, pilon esențial în menținerea independenței și securității Republicii...

Gheorghe Bălan: România, pilon esențial în menținerea independenței și securității Republicii Moldova

Publicat:

Fostul vicepremier pentru reintegrare, Gheorghe Bălan, a subliniat rolul crucial al României în sprijinirea Republicii Moldova încă din primele etape ale statului independent, în cadrul dezbaterii publice „Contribuția României la securitatea și apărarea Republicii Moldova: așteptări și capacități”, organizată de Agenția de presă IPN.

Potrivit lui Bălan, sprijinul României a fost determinant în perioada 1991-1992, când Republica Moldova își organiza structurile de securitate și ordine publică. „România a fost primul stat care a ajutat Republica Moldova în războiul de Independență din 1992, deoarece țara a intrat în acel conflict nepregătită”, a menționat expertul în securitate.

Bălan a evidențiat și dimensiunea practică a colaborării militare între cele două state. Instruirea ofițerilor și soldaților moldoveni în România a fost esențială pentru consolidarea Armatei Naționale, în contextul lipsei investițiilor interne și a dificultăților în organizarea aplicațiilor militare pe teritoriul Republicii Moldova. „An de an, zeci de tineri pleacă în România la studii la facultățile de apărare și securitate, iar revenind, creează un nucleu puternic în Armată și structurile de securitate”, a explicat Bălan.

Fostul vicepremier a subliniat că sprijinul României s-a extins și asupra altor domenii strategice, precum energia, demonstrând caracterul său de partener de încredere și pilon de stabilitate. „Statul român a contribuit la menținerea Independenței Republicii Moldova și la consolidarea sectorului de securitate. România răspundea imediat la necesitățile Republicii Moldova, inclusiv în domeniul energiei electrice și gazului”, a adăugat Gheorghe Bălan.

Dezbaterea publică, parte a ciclului „Integrare prin cooperare și informare”, a ajuns la ediția a noua și este finanțată de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, având scopul de a evidenția contribuția României la securitatea și dezvoltarea strategică a Republicii Moldova.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.