Gheorghe Druță a fost militar, institutor, politician și membru al Sfatului Țării, implicat activ în mișcarea națională din Basarabia la începutul secolului al XX-lea și în procesul Unirii din 1918. A avut o carieră dedicată educației și vieții publice, fiind director al „Casei Învățătorului” din Chișinău, revizor școlar și promotor al școlii naționale românești, informează Moldpres.
Format ca dascăl și cu studii teologice și militare, Gheorghe Druță a activat în sistemul educațional între 1902 și 1918, perioadă în care s-a afirmat ca susținător al identității culturale românești în Basarabia. A colaborat la prima gazetă românească „Basarabia” și a desfășurat activitate culturală, organizând coruri și spectacole în mai multe localități.
În timpul Primului Război Mondial a fost pe frontul românesc, iar în 1917 a devenit delegat la Congresul ostașilor moldoveni de la Chișinău. Ulterior, a fost ales deputat în Sfatul Țării, unde a participat la procesul de naționalizare a învățământului și a votat unirea Basarabiei cu România.
După 1918 a continuat să activeze în domeniul educațional și cultural, ocupând funcții de revizor și director școlar, implicându-se în organizații culturale și civice, precum „Astra Basarabiei”. A publicat articole în presa vremii și a contribuit la lucrări de documentare regională, fiind decorat cu „Răsplata Muncii”.
Gheorghe Druță a fost arestat de NKVD în 1940 și condamnat în 1941 la opt ani de detenție în lagăr de muncă în Siberia, fiind încadrat drept „element social periculos”. Soarta sa ulterioară rămâne necunoscută, dispărând în condiții de detenție.
