StiripesurseȘtirile zileiGimnastele americane cer un miliard de dolari de la FBI

Gimnastele americane cer un miliard de dolari de la FBI

Publicat:

Multipla campioană olimpică Simone Biles şi alte peste 90 de gimnaste americane au solicitat miercuri, în justiţie, un miliard de dolari din partea poliţiei federale, acuzată de “neglijenţă” în scandalul abuzurilor sexuale comise de fostul medic Larry Nassar, informează AFP, potrivit agerpres.

“FBI ştia că Larry Nassar era un pericol pentru copii când agresiunea asupra mea a fost raportată pentru prima dată, în septembrie 2015”, a afirmat gimnasta Maggie Nichols, citată într-un comunicat al cabinetului de avocatură Manly, Stewart & Finaldi.

Citeşte şi: Un avion militar S-A PRĂBUŞIT în SUA – Black News

Ea i-a acuzat pe ofiţerii FBI că au “colaborat” cu Federaţia de gimnastică din SUA şi cu Comitetul olimpic american “timp de 421 de zile, pentru a ascunde aceste informaţii de public, permiţându-i lui Nassar să continue să agreseze fetele şi tinerele”.


Larry Nassar, fostul medic al echipei feminine a Statelor Unite, în vârstă de 58 de ani, ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, după ce a primit condamnări grele în 2017 şi 2018 pentru agresiuni sexuale asupra a peste 250 de gimnaste, majoritatea minore, comise în cadrul Federaţiei de gimnastică, la Universitatea de stat din Michigan şi într-un club de gimnastică.

Primele acuzaţii împotriva sa au fost înaintate în iulie 2015 biroului local al FBI din Indianapolis. Ancheta a fost abandonată însă rapid şi a fost nevoie de o altă reclamaţie, în mai 2016, pentru ca autorităţile federale să demareze noi investigaţii.

Agenţii “au comis erori numeroase şi fundamentale şi au încălcat mai multe reguli ale FBI”, conform unui raport al inspecţiei generale a Ministerului de Justiţie.

Cu toate acestea, ministerul a anunţat la sfârşitul lunii mai că nu va trimite în judecată agenţii vinovaţi de aceste nereguli.

“Eu şi celelalte victime am fost trădate de toate instituţiile care trebuiau să ne protejeze”, a spus fosta campioană olimpică McKayla Maroney, citată şi ea în comunicatul de presă, menţionând federaţia, comitetul olimpic, FBI şi Departamentul de Justiţie.

”Este clar că singura noastră cale pentru dreptate şi vindecare este printr-un proces legal”, a adăugat ea.

În septembrie 2021, Maroney, Biles şi Nichols au criticat în faţa unei comisii din Senat inacţiunea autorităţilor sportive şi a poliţiei în faţa acuzaţiilor împotriva lui Larry Nassar.

Citește și: Joe Biden: Democraţia este ‘un element esenţial’ pentru viitorul continentului american – Black News

FBI nu a făcut niciun comentariu, citând mărturia directorului FBI Christopher Wray în faţa comisiei senatoriale, anul trecut. Acesta a prezentat atunci scuze victimelor medicului, recunoscând că “greşelile fundamentale făcute în 2015 şi 2016 nu ar fi trebuit să fie făcute niciodată”.

În decembrie 2021, autorităţile sportive americane au convenit să plătească despăgubiri de 380 de milioane de dolari victimelor lui Larry Nassar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.