StiripesurseȘtirile zileiGoogle intră sub vizorul autorităţilor americane

Google intră sub vizorul autorităţilor americane

Publicat:

O agenţie federală din SUA a dat miercuri un termen de două săptămâni gigantului digital Google pentru a răspunde la acuzaţiile că îşi supraveghează şi interoghează angajaţii militanţi, relatează AFP, potrivit agerpres.

National Labor Relations Board (NLRB), agenţie responsabilă cu garantarea că dreptul muncii este bine aplicat, a făcut publice primele sale concluzii după o plângere depusă acum un an, în urma concedierii unor angajaţi ai Google supranumiţi ‘Thanksgiving Four’ (‘Cei Patru de Thanksgiving’) chiar înainte de această sărbătoare.

Citeşte şi: Un fost preşedinte francez A MURIT de coronavirus

Cei patru angajaţi au afirmat că disponibilizarea lor în 2019 a fost decisă ca represalii la dorinţa lor de a crea un sindicat, în timp ce Google a răspuns că, dimpotrivă, ei au fost acuzaţi că au încălcat regulile interne de securitate.

Conform solicitării NLRB, obţinută de AFP, Google “i-a supravegheat” pe angajaţi uitându-se la prezentările pe care ei le-au pregătit în încercarea de a-i convinge pe salariaţii unui furnizor ai gigantului digital să se adune într-un sindicat.


Google “a interogat de asemenea angajaţi în privinţa unor activităţi protejate” şi a ameninţat cu represalii dacă ei ar trece de lanţul ierarhic pentru a depune plângeri pe diverse teme, cum ar fi comportamentul la locul de muncă, potrivit textului solicitării.

“Pare evident că acţiunile Google nu pot fi apărate”, a declarat unul dintre cei patru angajaţi vizaţi, Laurence Berland, intervievat de AFP.

Google are acum la dispoziţie 15 zile pentru a răspunde la solicitarea NLRB, în aşteptarea unei audieri programate pentru 12 aprilie la San Francisco.

“Sprijin cu tărie drepturile angajaţilor noştri privind locul de muncă, iar discuţiile libere şi dezbaterile respectuoase au fost întotdeauna în tradiţia Google”, a dat asigurări pentru AFP un purtător de cuvânt al grupului.

“Suntem mândri de cultura noastră şi o vom apăra în faţa încercărilor de a o submina intenţionat, inclusiv prin încălcări ale regulilor de securitate şi ale sistemelor interne”, a adăugat aceeaşi sursă.

Citeşte şi: Peste 1.000 de cercetători chinezi AU FUGIT din SUA! Echipa lui Biden a intrat deja sub lupa spionajului asiatic

Compania se confruntă de mai multe luni cu diferite mişcări de contestare din partea salariaţilor. Câteva mii dintre ei au manifestat la sfârşitul lui 2018 împotriva modului în care este gestionată problema hărţuirii sexuale în cadrul Google.

O altă manifestaţie a urmărit să denunţe faptul că gigantul digital semnează contracte legate de conflicte armate sau de gestionarea frontierelor SUA, precum şi dorinţa Google de a crea un motor de căutare specific pentru a răspunde cererii de cenzură din partea pieţei chineze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Câți cetățeni străini dețin permis de ședere temporară în Moldova în scopul studiilor

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) reamintește candidaților străini necesitatea obținerii unui permis de ședere temporară în țară pe durata studiilor. Conform informațiilor furnizate de...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.