Gorbaciov: Europa rămâne divizată chiar şi după ce au trecut 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Publicat:

Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a avertizat marţi că Europa rămâne divizată chiar şi după ce au trecut 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, transmite agenţia EFE, potrivit agerpres.

”Oamenii sperau că divizarea Europei s-a încheiat. Sperau că Europa va fi casa noastră comună. Acum suntem departe de a aduce aceste speranţe în realitate”, a spus Gorbaciov, citat de agenţia EFE, la o festivitate organizată la Moscova la sediul Fundaţiei Gorbaciov.


Citește și : Președintele Sebastian Pinera se încăpățânează să rămână la conducere în Chile

El i-a primit aici pe foştii preşedinţi polonez Lech Walesa şi german Christian Wulff, acesta din urmă transmiţându-i din partea actualului preşedinte al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, o scrisoare de mulţumire pentru rolul jucat în reunificarea germană.

În tot timpul scurs de la căderea Zidului Berlinului, în Europa nu s-a putut crea ”o arhitectură de securitate comună şi nici un sistem de prevenire şi soluţionare a conflictelor (…) Şi continentul nostru are mare nevoie de el. De acest lucru ne-am convins prin experienţa amară a ultimilor ani”, a continuat Gorbaciov.

Totuşi, utimul lider sovietic acum în vârstă de 88 de ani s-a declarat convins că ”actuala criză poate fi depăşită” şi că actuala generaţie de lideri va fi capabilă să ”restabilească dialogul şi încrederea” pe continentul european.

Citește și : Evadare spectaculoasă dintr-un tribunal thailandez

”Fiecare dintre noi poate contribui la depăşirea confruntării (…) Doresc să luptăm toţi consecvent şi hotărât pentru o Europă fără ziduri şi fără linii de diviziune, pentru o nouă Europă autentică în care naţiunile să se simtă mândre”, a îndemnat Gorbaciov.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani Shannen Doherty a murit după ce mai mulți ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.