Gospodăria țărănească va avea statut de persoană juridică. Proiectul de lege, votat de Parlament în prima lectură

Publicat:

Gospodăria țărănească va avea statut de persoană juridică. Proiectul de lege, votat de Parlament în prima lectură

În prezent, potrivit cadrului normativ în vigoare, acestea dețin statutul de persoană fizică. De asemenea, se propune stabilirea unei limite, de 150 de hectare, a suprafețelor de teren, precum și la numărul de animale care pot fi deținute de către gospodăria țărănească.

Citește și O nouă strategie de securitate a fost aprobată în Parlament

Această propunere are drept obiectiv trecerea gospodăriilor țărănești, activitatea cărora a depășit cadrul unei afaceri de familie, la alte forme de organizare juridică.


În raport cu gospodăriile țărănești care vor depăși limitele indicate se va aplica regimul fiscal general, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor în care s-a constatat această depășire.

Gospodăria țărănească va avea statut de persoană juridică

Totodată, proiectul prevede delimitarea activităților profesionale de cele neprofesionale ale persoanelor fizice în domeniul cultivării sau prelucrării culturilor agricole.

Potrivit autorului inițiativei legislative, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, conceptul de gospodărie țărănească se bazează pe ideea dezvoltării unor afaceri de familie în agricultură, fundamentate pe munca personală a membrilor acestora.

În vederea susținerii lor, au fost acordate diverse facilități, în comparație cu alte forme ale activității de antreprenoriat, precum cota impozitului pe venit, sistemul simplificat de ținerea contabilității și contribuțiile de asigurări sociale.

Citește și Procesul de elaborare și de promovare a proiectelor de acte normative va fi eficientizat

Gospodăria țărănească va avea statut de persoană juridică

Astfel, limitarea posibilității deținerii în proprietate și folosință a terenurilor și animalelor de către gospodăriile țărănești, care depășesc o anumită suprafață sau număr, are ca scop conservarea acestei forme de organizare juridică a agriculturii pentru afacerile de familie.

Proiectul de lege va fi propus spre examinare plenului Parlamentului și în lectura a doua.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Vasile Tarlev: Vom găsi soluții să aducem investiții în țară

Vasile Tarlev: Vom găsi soluții să aducem investiții în țară Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tarlev, a subliniat, pe canalul său de Telegram, importanța...

Perioada electorală pentru alegerile prezidențiale începe la 1 august

Perioada electorală pentru alegerile prezidențiale începe la 1 august În cadrul ședinței de astăzi, 16 iulie, Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Programul calendaristic pentru...

Popşoi: Am depășit perioada cea mai complicată, nu mai depindem de Gazprom

Popşoi: Am depășit perioada cea mai complicată, nu mai depindem de Gazprom „În această săptămână a fost lansată o filială a bursei de la București...

Sondaj: Patru partide ar trece pragul electoral, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare anticipate

Sondaj: Patru partide ar trece pragul electoral, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare anticipate Parlamentul s-ar schimba, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.