StiripesurseȘtirile zileiGranturi de sute de mii pentru proiecte de protecție a solurilor

Granturi de sute de mii pentru proiecte de protecție a solurilor

Publicat:

Peste 300 000 de dolari SUA vor ajunge la 33 de fermieri din întreaga țară, care investesc în tehnologii moderne și soluții durabile pentru protecția solului, anunță factorii responsabili din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).

Citește și: CMC interzice manifestațiile LGBT în raza Chișinăului

Sprijinul este oferit în cadrul Programului de granturi post-investiționale pentru managementul durabil al terenurilor (MAC-P), implementat de MAIA prin intermediul Agenției pentru Investiții și Plăți în Agricultură (AIPA). Evaluarea dosarelor depuse în cadrul celui de-al șaselea apel a avut loc în perioada 25 aprilie – 5 mai 2025, iar din cele 34 de cereri analizate, 33 au fost aprobate pentru finanțare, cu o valoare totală de 301.972,27 dolari SUA. Granturile vor acoperi o parte din investițiile fermierilor în echipamente performante și practici agricole prietenoase cu mediul.

În listă se regăsesc achiziții precum semănători moderne, mașini de irigare și lucrări pentru construcția unor bazine de acumulare a apei. Investițiile sunt demarate în diverse localități, dar din cei 33 beneficiari, majoritatea au demarat investiții în raioane precum Anenii Noi – 4 aplicanți, Râșcani – 3, Drochia, Rezina, Dondușeni, Hâncești, Dubăsari, Ialoveni, Cantemir, Florești – câte 2, în alte 10 raioane se atestă câte 1 beneficiar.

Dosarele pentru apelul 6 au fost depuse în perioada 4 noiembrie – 31 decembrie 2024.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.