StiripesurseȘtirile zileiGrav accident naval pe Volga (FOTO). 10 oameni au murit după...

Grav accident naval pe Volga (FOTO). 10 oameni au murit după o ciocnire între un vas de croazieră şi un remorcher

Publicat:

Zece persoane au murit în urma unei coliziunii între nava de crozieră la bordul căreia se aflau şi un remorcher, luni seara, la Volgograd, unul dintre oraşele ruse care găzduiesc Campionatul Mondial de Fotbal, au anunţat serviciile pentru situaţii de urgenţă, relatează Reuters, anunţă news.ro.

Serviciile pentru situaţii de urgenţă au primit o notificare luni, către ora locală 22.00 (şi ora României), potrivit căreia ambarcaţiunile au intrat în coliziune pe Volga, cel mai mare fluviu din Europa, la o distanţă de aproximativ un kilometru de mal.

Citeşte şi: Un elicopter militar s-a prăbuşit în Bulgaria. Doi oameni au murit

La bordul ambarcaţiunii de agrement se aflau 16 ruşi, potrivit administraţiei locale, citate de RIA Novosti.

O persoană a fost dată dispărută, iar alte cinci au fost salvate, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, Dmitri Ulanov.


Trei dintre supravieţuitori au fost spitalizaţi, potrivit site-ului guvernatorului regiunii, Andrei Boşarov.

Citeşte şi: Trump prevede o relaţie FORMIDABILĂ cu Kim

O operaţiune de căutare a fost lansată, iar o anchetă cu privire la cauzele coliziunii a fost deschisă.

La Volgograd vor avea loc meciuri în deschiderea Campionatului Mondial, între Anglia, Tunisia, Nigeria, Islanda, Arabia Saudită, Egipt, Japonia şi Polonia.

Primul meci se joacă pe 18 iunie, între Anglia şi Tunisia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.