Grecia cere ajutor pentru stingerea incendiului din Evia – VIDEO

Publicat:

Grecia a solicitat prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene ajutor pentru a stinge incendiul masiv din insula Evia, unde flăcările au provocat deja pagube materiale, dar nu s-au înregistrat deocamdată victime, transmite agenţia EFE, potrivit agerpres.

Autorităţile au evacuat sute de persoane din satele Makrimallis, Kontodespoti, Stavros şi Platania, precum şi mănăstirea Panagia Makrymallis.


Citeşte şi: Atac cu SATÂRUL în centrul oraşului Sydney (VIDEO). O femeie a fost omorâtă!

Flăcările au mistuit o mare parte a unei păduri incluse în Red Natura 2000, o reţea cu zone de conservare a biodiversităţii în statele Uniunii Europene.

Autorităţile elene au declarat stare de alertă în insula Evia şi în regiunea Greciei Centrale şi au solicitat asistenţă prin Mecanismul de Protecţie Civilă al UE.

Incendiul s-a declanşat în această insulă (a şasea ca mărime a Greciei) în noaptea de luni spre marţi la puţin timp după ora locală 03:00. Pompierii au semnalat că lupta cu flăcările se complică, întrucât incendiul a cuprins o zonă împădurită şi greu accesibilă, unde sunt rafale puternice de vânt şi coloanele dense de fum împiedică zborul la joasă altitudine pentru mijloacele aeriene de stingere a incendiilor.

Citeşte şi: Un polițist rus lovește cu cruzime o protestatară deja reținută (VIDEO). Imaginile i-au determinat pe superiori să deschidă o anchetă!

Flăcările ating 30 de metri înălţime în unele puncte, iar fumul a ajuns până deasupra capitalei Atena, situată la 70 de kilometri de locul incendiului.

Zonele de centru şi sud ale Greciei sunt afectate de câteva zile de numeroase incendii, din cauza temperaturilor ridicate, de până la 40 de grade Celsius, şi a vântului puternic. Pompierii greci s-au confruntat cu 72 de incendii în ultimele 24 de ore.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Lungul drum al partidului familiei Le Pen spre puterea din Franța: De la ‘diavolul republicii’ Jean-Marie la ‘de-demonizarea’ operată de Marine

Lungul drum al partidului familiei Le Pen spre puterea din Franța: De la 'diavolul republicii' Jean-Marie la 'de-demonizarea' operată de Marine Pe cale să devină...

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult Călătoria cu...

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident În ciuda înțelegerilor de securitate și ale pachetelor de ajutor militar promise...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.