Grecia, Italia, Spania şi Malta au semnat un memorandum comun asupra noului Pact european privind migrația

Publicat:

Prim-miniştrii a patru ţări membre ale Uniunii Europene (UE) – Grecia, Italia, Spania şi Malta – au trimis miercuri şefei guvernului german Angela Merkel – a cărei ţară asigură preşedinţia în exerciţiu a Consiliului UE -, preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, şi preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, un memorandum comun ce prezintă poziţia lor asupra noului Pact european privind migraţia şi azilul, informează agenţia de presă ANA, potrivit agerpres.

Mai exact, premierul grec Kyriakos Mitsotakis, cel italian Giuseppe Conte, spaniol Pedro Sanchez şi maltez Robert Abela au semnat un memorandum comun adresat Comisiei Europene şi Parlamentului European, cu poziţia lor cu privire la propunerile Comisiei Europene pentru noul Pact european asupra migraţiei şi azilului.


Citește și: Trei miniștri libanezi ar putea fi judecați pentru catastrofa din Beirut

Cei patru prim-miniştri au subliniat că regulile trebuie să fie clare, nu doar în ceea ce priveşte responsabilităţile ţărilor care constituie primul punct de intrare a migranţilor în UE, ci şi în ceea ce priveşte solidaritatea dintre statele membre ale blocului comunitar, în sensul împărţirii acestei responsabilităţi.

Citește și: Joe Biden anunță revenirea Americii în poziția în care să conducă lumea

Ei au subliniat faptul că procedurile pentru controlul frontierelor nu ar trebui să ducă la crearea unor mari centre închise, evidenţiind, de asemenea, aspectele externe ale migraţiei, atât în privinţa relaţiei cu ţările din vecinătatea sudică a UE, cât şi a unui sistem eficient de repatrieri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.