Grecia se pregăteşte să primească primii săi turişti străini

Publicat:

Grecia se pregăteşte să primească, luni, primii săi turişti străini, pentru prima dată de la introducerea carantinei în martie din cauza pandemiei de Covid-19, însă zborurile cu pasageri proveniţi din Marea Britanie nu vor fi autorizate, au anunţat vineri Ministerele Turismului şi Sănătăţii din Grecia, informează AFP, potrivit agerpres.

Toţi pasagerii care provin din Italia, Spania şi Olanda, care sunt autorizaţi să vină şi să îşi facă sejururile în Grecia începând din 15 iunie, vor fi supuşi unor teste la sosire, a precizat Guvernul elen.


Citește și : Bilanţul epidemiei de coronavirus în Italia

Interdicţia zborurilor de pasageri care provin din Marea Britanie “va rămâne în vigoare pe perioada următoarelor două săptămâni”, a precizat ministrul elen al Turismului, Harry Theoharis.

“Obiectivul nostru este ca Grecia să rămână o ţară sigură în aşteptarea sezonului turistic”, a declarat la rândul său ministrul grec al Sănătăţii, Vassilis Kikilias.

Comisia Europeană a recomandat joi ridicarea tuturor restricţiilor de călătorie în interiorul Uniunii Europene şi al spaţiului Schengen începând din 15 iunie, precum şi redeschiderea de la 1 iulie a frontierelor externe ale Uniunii pentru cetăţenii statelor din Balcanii Occidentali.

Cu toate acestea, Grecia a anunţat o fază de tranziţie între 15 şi 30 iunie, pe parcursul căreia doar aeroporturile din Atena şi Salonic vor putea primi zboruri regulate de pasageri. Celelalte aeroporturi regionale ar urma să se redeschidă din 1 iulie.

Până la data de 30 iunie vor fi autorizate doar zborurile provenind din Italia, Spania şi Olanda cu destinaţia Atena. Zborurile de pasageri provenind din Marea Britanie nu vor fi permise decât începând din 1 iulie.

Orice pasager care va fi testat pozitiv cu Covid-19 va trebui să intre într-o perioadă de izolare de 14 zile la un hotel, pe cheltuiala statului grec.

Grecia, ţară care nu a înregistrat decât aproximativ 190 de decese din cauza coronavirusului la o populaţie de 11 milioane de locuitori, se prezintă ca o destinaţie sănătoasă pentru vacanţele de vară.

Sectorul turismului, grav afectat de criza sanitară, este crucial pentru economia Greciei în condiţiile în care este responsabil pentru mai mult de 20% din Produsul Intern Brut.

Citește și : Statuile unui ofiţer colonialist şi unui om politic de extremă dreapta asasinat au fost vandalizate în Olanda

Hotelurile care în mod normal sunt deschise numai pentru sezonul estival trebuie să îşi redeschidă porţile în data de 15 iunie, la două săptămâni după redeschiderea hotelurilor care funcţionează pe întreaga perioadă a anului. Personalul hotelier va fi supus unor teste regulate, la fel ca şi clienţii. Trebuie rezervate camere pentru a putea fi izolate persoanele testat pozitiv cu Covid-19 şi fiecare hotel trebuie să aibă un medic.

În 2019, Grecia a înregistrat un an record cu peste 34 milioane de vizitatori. Pentru acest an reprezentanţii din sectorul turistic cred că un obiectiv realist este o treime din numărul de vizitatori înregistrat anul trecut.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.