StiripesurseExterneGrecia: Trei persoane, arestate după incendiul de la o fabrică de...

Grecia: Trei persoane, arestate după incendiul de la o fabrică de biscuiți soldat cu cinci morți

Publicat:

Anchetatorii greci au arestat marți trei persoane după explozia urmată de un incendiu, tragedie în care și-au pierdut viața cinci persoane într-o fabrică de biscuiți din centrul țării și care, potrivit presei, a fost cauzată de o scurgere de gaz, transmite marți France Presse.

”Trei cetățeni greci au fost arestați astăzi”, a anunțat marți Serviciul de pompieri local, într-un scurt comunicat.

Justiție le reproșează celor trei în special ”acte și omisiuni” ce au condus la ”omucidere prin neglijență și răni corporale grave”.

O sursă apropiată acestui dosar a declarat că printre cei arestați se află proprietarul fabricii de biscuiți Violanta. Celelalte două persoane arestate sunt șeful de tură din noaptea de duminică spre luni și responsabilul pentru securitate.

Explozia, survenită puțin înainte de ora 04:00 (02:00 GMT) și filmată de camerele de securitate vecine, a distrus o întreagă secție a fabricii de biscuiți Violanta, aflată în apropiere de orașul Trikala, situat la 245 de kilometri nord-vest de Atena.


Potrivit unui ofițer de pompieri care este familiar cu evoluția anchetei, cauza cea mai probabilă a exploziei este considerată o scurgere de gaz sau un accident la instalațiile fabricii. ”Este un scenariu posibil, dar nu putem exclude o altă cauză. Este prea devreme pentru a trage concluzii”, a declarat pentru AFP acest ofițer, care a solicitat anonimatul.

Conform cotidianului Kathimerini, scenariul cel mai probabil este o scurgere de gaz utilizat la cuptoarele pentru biscuiți.

Aceste decese au șocat profund localnicii din zona orașului Trikala în contextul în care producătorul de biscuiți, extrem de cunoscut în Grecia, angajează numeroase persoane în regiune. Colegi și rude ale victimelor au explicat că angajații decedați luni optaseră să lucreze în tura de noapte pentru a se putea ocupa de copiii lor în timpul zilei.

Citeşte şi:  Europa se îndreaptă anul acesta către o secetă comparabilă cu cea din vara anului 2022 (raport JRC)

Într-un comunicat, compania Violanta a dat asigurări că ”protocoalele și procedurile (de securitate) se aplică strict, respectând toate măsurile de securitate pentru personalul său și instalațiile sale”.

Incendiul figurează printre accidentele industriale cele mai grave survenite în Grecia. În 2022, trei persoane au murit în explozia înregistrată la uzina de dinamită de la Itea, în centrul țării.

Sindicatele atras atenția de mai multe ori în ultimii ani cu privire la creșterea numărului de accidente de muncă mortale și la lipsa măsurilor de securitate adecvate în întreprinderi.

În Grecia, peste 200 de persoane și-au pierdut viața în accidente de muncă anul trecut față de 150 în anul 2024, potrivit Federației tehnicienilor de întreprinderi, citată de website-ul de știri To Vima.

Fabrica Violanta de la Trikala, cea mai importantă din grup, produce anual aproximativ 12.500 tone de biscuiți, fursecuri și gofre.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Austria pregătește interzicerea folosirii rețelelor de socializare pentru minorii sub 14 ani

Guvernul austriac a anunțat marți că pregătește o lege pentru a interzice utilizarea rețelelor de socializare de către minorii cu vârste sub 14 ani...

Scriitorul Mircea Cărtărescu, distins cu titlul Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din R. Moldova

Scriitorul și profesorul universitar Mircea Cărtărescu a primit miercuri titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova (USM), în semn...

Organizatorul contrabandei cu cocaină ascunsă într-un televizor, trimis în judecată

Organizația contrabandei cu cocaină în valoare de 1 milion de lei, ascunsă într-un televizor, a fost destructurată, iar organiza­torul schemei va compărea în...

Mihai Popșoi, discuții cu Alain Berset: „Consiliul Europei rămâne un partener esențial pentru Moldova”

Vicepremierul Mihai Popșoi a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Europei (CoE), Alain Berset, în cadrul sesiunii de iarnă a Adunării...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.