Grecia va livra Ucrainei vehicule blindate numai după ce va primi la schimb transportoare din Germania

Publicat:

Grecia a declarat luni că va livra Ucrainei cele aproximativ 100 de vehicule de luptă ale infanteriei de concepţie sovietică provenind din fostele stocuri est-germane de îndată ce transportoare blindate de fabricaţie germană care i-au fost promise la schimb vor ajunge efectiv în Grecia, relatează dpa, potrivit agerpres.  

Un anunţ în acest sens a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al guvernului, Giannis Oikonomou, într-o conferinţă de presă la Atena.


Citește și : Incendiu puternic de vegetaţie la periferia Atenei. Autorităţile au început evacuările în unele zone

Problema este conflictul Greciei cu Turcia: Atena a anunţat în luna mai că ar putea livra Ucrainei arme grele numai dacă acestea vor fi înlocuite imediat, pentru că insulele elene nu pot rămâne neprotejate. Turcia testează în prezent suveranitatea mai multor insule din estul Marii Egee, ceea ce înseamnă că forţele armate greceşti sunt în stare de alertă.

Săptămâna trecută, premierul Kyriakos Mitsotakis a agreat în principiu schimbul de tancuri cu cancelarul german Olaf Scholz.

Citește și : Patru combatanţi voluntari străini au fost ucişi în Ucraina

Forţele armate elene au în dotare vehicule blindate de tip sovietic BMP-1, în schimbul cărora ar putea primi transportoare germane Marder (Marten).

Cu toate acestea, guvernul grec a fost ulterior atacat de opoziţie, care l-a criticat apreciind că insulele ar rămân neprotejate în timpul acestui schimb.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri Rusia și Ucraina ar urma să schimbe 180 de prizonieri în cadrul unui acord facilitat de...

Rusia și-a retras și ultima navă militară pe care o mai avea în Crimeea. Flota rusă „a pierdut controlul asupra Mării Negre”

Rusia și-a retras și ultima navă militară pe care o mai avea în Crimeea. Flota rusă „a pierdut controlul asupra Mării Negre” Rusia și-a retras...

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene Regiunea rusă Belgorod va restricţiona, începând din 23 iulie, accesul în 14...

Viktor Medvedciuk i-a trimis o scrisoare lui Trump în care dă vina pe Ucraina pentru tentativa de asasinat

Viktor Medvedciuk i-a trimis o scrisoare lui Trump în care dă vina pe Ucraina pentru tentativa de asasinat Fostul deputat ucrainean prorus Viktor Medvedciuk i-a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.