StiripesurseSocialPerciun: Banii donați în fondul clasei vor fi legalizați

Perciun: Banii donați în fondul clasei vor fi legalizați

Publicat:

Perciun: Banii donați în fondul clasei vor fi legalizați

Guvernul a aprobat un regulament care prevede că părinții vor putea contribui financiar, benevol, necondiționat și exclusiv prin transferuri bancare în fondul clasei sau a grădiniței.
Pentru a beneficia de donații, instituțiile de învățământ urmează să deschidă conturi trezoreriale, ale căror date vor fi afișate pe paginile web.
 Banii donați nu vor putea fi folosiți pentru plata salariilor sau a serviciilor, a subliniat ministrul Educației, Dan Perciun.

 

,,Oferim părinților care vor totuși să contribuie la dezvoltarea instituțiilor de învățământ posibilitatea să o facă într-o manieră transparentă, anonimă și voluntară prin sistemul guvernamental de plăți, fără să mai fie în situația de a apela la asociațiile de părinți sau la alte structuri, deoarece aceste donații trebuie să fie valorificate în interesul instituțiilor de învățământ. Odată adoptată această hotărâre de Guvern, instituțiile de învățământ care vor să recepționeze aceste donații le vor planifica în buget și vor elabora un plan de utilizare a lor, în funcție de necesitățile pe care le au și de investițiile pe care doresc să le facă”, susține ministrul Educației Dan Perciun.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inteligența Artificială produce materiale personalizate despre Cupa Mondială de fotbal

O companie produce materiale sportive personalizate despre Cupa Mondială de fotbal. Totul este realizat cu Inteligența Artificială. Clienții văd ce, când și unde doresc...

Japonia va înființa prima agenție centralizată de informații de după al Doilea Război Mondial

Japonia accelerează reformarea sistemului de informații și va înființa prima agenție centralizată de informații de după al Doilea Război Mondial, pe fondul amenințărilor din...

Firmele din Rusia trebuie să plătească o taxă pentru a-i scăpa pe angajați de război

Firmele din Rusia sunt obligate să plătească „taxe" pentru a-și păstra angajații care ar putea fi înregimentați în armată și trimiși pe frontul ucrainean....

Fost cinematograf de peste 100 de ani, transformat în hotel de lux cu tematică inspirată din film

Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat într-un hotel care păstrează farmecul începutului de secol XX. Clădirea istorică din îmbină...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.