Grevă fără precedent la British Airways. Aproape toate zborurile au fost ANULATE!

Publicat:

Piloții companiei aeriene British Airways au început luni o grevă de 48 de ore, aproape toate zborurile fiind anulate, au anunțat reprezentanții companiei, menționând că mii de pasageri sunt afectați de acțiunea angajaților, relatează Reuters, potrivit mediafax.

Piloții British Airways (BA) au notificat luna trecută compania aeriană că urmează trei zile de grevă în luna septembrie, prima situația de acest fel în cadrul uniunii piloților BA.


Citeşte şi: Taifunul Faxai face ravagii în Japonia (VIDEO). Un om a murit la Tokyo!

După greva de 48 de ore din perioada 9-10 septembrie, mai urmează o zi de protest în data de 27 septembrie.

Piloții companiei aeriene sunt nemulțumiți de salarii, considerând că British Airways ar trebui să împartă mai mult din profituri cu angajații. Compania aeriană a anunțat că acțiunea de protest a piloților este nejustificată și că oferta salarială este corectă.

Mii de pasageri au fost nevoiți să își schimbe rutele și planurile de transport, iar compania a fost criticată pentru modul în care a gestionat comunicarea cu pasagerii înaintea grevei piloților.

Citește și : Rusia acuză Facebook şi Google că au distribuit reclame electorale în ziua alegerilor

„Această grevă va costa compania considerabil mai mult decât investiția de care este nevoie pentru a finaliza disputa”, a declarat Brian Strutton, secretarul general al uniunii piloților.

„Este momentul să ne întoarcem la masa negocierilor și să găsim o ofertă serioasă, care să pună capăt acestei dispute”, a adăugat Strutton.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.