StiripesurseSocialGrosu a discutat cu moldovenii din Franța despre parcursul european al...

Grosu a discutat cu moldovenii din Franța despre parcursul european al Moldovei

Publicat:

Grosu a discutat cu moldovenii din Franța despre parcursul european al Moldovei

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, aflat într-o vizită în Franța, s-a întâlnit cu moldovenii stabiliți la Paris, cu care a discutat despre ultimele evenimente din Republica Moldova și despre parcursul european al țării noastre.

Citește și: O nouă încercare. Se anunță licitație publică pentru spațiile comerciale din AIC

Șeful Legislativului a menționat că drumul pe care îl parcurge Republica Moldova este unul complicat, care presupune multe reforme deloc ușoare, dar care sunt pentru beneficiul cetățenilor şi pentru prosperitatea țării.

”Pașii spre integrarea europeană sunt dificili, dar necesari. Ne dorim ca în 2024, atât la noi, cât și în întreaga lume, să învingă democraţia, pacea și libertatea, fiindcă aceste trei noţiuni sunt strâns legate între ele”, a menționat Igor Grosu.

Președintele Parlamentului i-a îndemnat pe moldovenii din diasporă să fie alături de Republica Moldova, ajutând țara în parcursul european. „Este nevoie de implicarea fiecăruia pentru a construi Moldova europeană”, a subliniat șeful Legislativului.


La finalul vizitei în Franța, Igor Grosu a vizitat o afacere deținută de familia de moldoveni Elena Călugăreanu și Anatolie Bînzari, atelierul pictorului moldovean Sergiu Ciochină și Galerie Moldave, un butic comercial dedicat conservării istoriei, meșteșugului și culturii Moldovei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Şeful propagandei ruse în Europa critică pe faţă Moscova

Oligarhul Konstantin Malofeev, considerat pe scară largă ca unul dintre principalii finanțatori ai propagandei ruse din Europa, a criticat deschis autoritățile de la Moscova...

Maia Sandu i-a mulțumit lui Keir Starmer pentru sprijinul acordat Moldovei

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj după demisia prim-ministrului britanic Keir Starmer. Șefa statului a remarcat strânsa cooperare dintre cele două...

Podul de la Vișniovca intră în reparaţii capitale

Administrația Națională a Drumurilor (AND) a lansat procedura de achiziție publică pentru executarea lucrărilor de reparație capitală a podului amplasat pe drumul public național...

Ion Ceban acuză autoritățile de presiuni asupra angajaților Primăriei Capitalei

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a raportat presiuni fără precedent asupra angajaților instituției, dând vina pe reprezentanții Partidului de guvernământ PAS și pe conducerea Republicii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.