StiripesursePoliticăGrosu, despre indemnizațiile de sute de mii de lei ale deputaților:...

Grosu, despre indemnizațiile de sute de mii de lei ale deputaților: ‘Noi aici nu am venit pentru bani, am venit să ne facem meseria’

Publicat:

Igor Grosu a explicat că indemnizațiile și compensațiile de sute de mii de lei ale unor deputați, incluse în declarațiile de avere, au fost achitate în contextul expirării mandatului precedent. Șeful Legislativului a mai menționat că ultima leafă primită de el a fost de peste 17.000 de lei.

Speakerul a verificat aplicația bancară din telefon în fața jurnaliștilor. Oficialul, însă, a ezitat să spună dacă remunerarea pe care o are este suficientă sau nu, potrivit realitatea.

„Nu putem să spunem este suficient sau nu este suficient. Este cât statul poate plăti un deputat. Asta-i tot. Noi aici nu am venit pentru bani, am venit să ne facem meseria. Cel care a ales să facă politică trebuie să înțeleagă că nu vine aici pentru bani. Vrei să faci bani – du-te în afaceri, du-te în proiecte internaționale, în companii ”, a declarat funcționarul.

Anterior, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat în cadrul unui interviu că, în opinia sa, leafa de aproximativ 50.000 de lei nu este corespunzătoare, fiind raportată la responsabilitatea pe care o poartă.


Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.