StiripesurseȘtirile zileiGrosu despre obiectivele pe dimensiunea securității naționale

Grosu despre obiectivele pe dimensiunea securității naționale

Publicat:

Republica Moldova este determinată să-și consolideze rolul ca partener credibil, capabil să contribuie la soluționarea provocărilor globale. Declarația a fost făcută de Președintele Parlamentului, Igor Grosu, la deschiderea primei ediții a Forumului de Securitate privind Republica Moldova.

Citește și: CEC ia la puricat sursa de finanțare a unor partide politice

Șeful Legislativului a remarcat că, în cele 1000 de zile în care Ucraina a luptat eroic, Republica Moldova a învățat o serie de lecții. Potrivit Președintelui Parlamentului, în ultimii ani, Moldova a fost ținta unor atacuri hibride fără precedent, care s-au intensificat în contextul alegerilor prezidențiale și al referendumului privind integrarea europeană.

„Dezinformarea, atacurile cibernetice, cumpărarea de voturi, alertele false cu bombă și alte încercări de a destabiliza procesele democratice au fost organizate pentru a deturna voința și parcursul nostru de a face parte din marea familie europeană. Cu toate acestea, Moldova a rezistat. Cetățenii noștri au demonstrat o mobilizare exemplară, protejând democrația și parcursul european”, a menționat Igor Grosu.

În context, Președintele Parlamentului a subliniat că reformarea justiției este vitală pentru securitatea națională și pentru atingerea obiectivului strategic al integrării europene.


„Din păcate, sistemul de justiție nu a reușit să facă suficient pentru a combate furtul și coruperea voturilor. Și aici va trebui să tragem linia și să corectăm unde am greșit. Corupția nu doar că subminează încrederea cetățenilor în instituții, dar creează vulnerabilități care pot fi exploatate de actori externi. Moldova nu poate fi un stat sigur, dacă dosarele de corupție sunt tergiversate sau dacă persoanele implicate în fraude rămân nepedepsite”, a punctat șeful legislativului.

Un alt obiectiv de securitate este modernizarea Armatei Naționale. „Este în interesul tuturor moldovenilor să avem o Armată modernă și bine pregătită pentru misiunea sa de bază – protejarea păcii în Republica Moldova, suveranității și integrității teritoriale a țării noastre”, a mai spus Igor Grosu.

„Moldova Security Forum” are loc în perioada 19-20 noiembrie și este dedicat abordării celor mai mari provocări de securitate națională și regională. Forumul reunește oficiali, politicieni, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și experți din diverse domenii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.