Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat Programul de activitate prezentat de premierul desemnat, Vasile Tofan, drept un document amplu și bine structurat, axat pe integrarea europeană și pe obiective clare pentru fiecare domeniu de activitate. Șeful Legislativului și liderul PAS s-a declarat încrezător că noul Guvern va obține votul de încredere al Parlamentului și își va începe activitatea fără întârziere.
„Este un program comprehensiv, foarte detaliat, cu obiective pentru fiecare domeniu și cu ținte foarte clare. Firul roșu este, evident, procesul de integrare europeană. Fiecare capitol își are angajamentele sale pe capitolele de negociere și pe clustere. Cred că fiecare va regăsi în acest program elemente ce țin de domeniul său de competență”, a declarat Igor Grosu, potrivit moldpres.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a exprimat încrederea că Executivul condus de premierul desemnat Vasile Tofan va obține votul de încredere al Legislativului.
„Mă aștept ca toți colegii mei să voteze pentru și în PAS este unitate. Astăzi vom da un Guvern, vom da un prim-ministru, care va trece imediat la muncă”, a afirmat liderul PAS.
Referindu-se la criticile opoziției, care a afirmat că noul Cabinet nu va rezista mai mult de câteva luni, Grosu a respins aceste prognoze.
„Opoziția noastră, în mod tradițional, are grijă de guvernele PAS. Ei tot timpul vin cu prorociri și prognoze care nu se adeveresc”, a declarat Grosu.
Întrebat despre relația dintre premierul desemnat și Partidul Acțiune și Solidaritate, în condițiile în care Vasile Tofan nu are experiență politică, Igor Grosu a declarat că colaborarea este una foarte bună.
„Relația este foarte bună, colegială. Discutăm, îi explicăm pozițiile noastre, iar dumnealui vine cu abordările sale, inclusiv cu idei îndrăznețe. Foarte repede a înțeles ce înseamnă politica”, a spus Grosu.
Liderul PAS a menționat că profilul profesional al lui Vasile Tofan, construit în domeniul investițiilor și al dezvoltării economice, corespunde principalelor obiective ale noului Executiv, care urmărește impulsionarea economiei și atragerea investițiilor.
Totodată, Igor Grosu a subliniat că, în pofida provocărilor regionale și de securitate, Republica Moldova trebuie să continue procesul de integrare europeană și să protejeze infrastructura critică, menținând în același timp ritmul reformelor.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Premierul desemnat Vasile Tofan a prezentat programul de guvernare în Parlament. Mandatul noului Guvern va fi axat pe direcția „Republica Moldova – o țară europeană, sigură și prosperă, în care inițiativa privată creează creștere, iar un stat eficient și competent livrează servicii publice de calitate, care îmbunătățesc viața oamenilor”.
Tofan a declarat că prioritatea de pornire a Executivului este să readucă încrederea, energia și inițiativa în economie, iar „ambiția este ca Republica Moldova să devină cea mai prietenoasă țară europeană pentru antreprenori”.











