Gruparea Houthi le cere americanilor și britanicilor să plece din Yemen în termen de o lună

Gruparea Houthi le cere americanilor și britanicilor să plece din Yemen în termen de o lună

Gruparea insurgentă Houthi din Yemen cere personalului american și celui britanic al Națiunilor Unite, precum și reprezentanților organizațiilor umanitare cu sediul la Sanaa să părăsească țara în termen de o lună, relatează Reuters.

Decizia grupării insurgente vine în urma atacurilor Statelor Unite și Marii Britanii împotriva unor obiective militare ale grupării aliate cu Iranul, care a lansat, la rândul ei, atacuri asupra unor nave comerciale din Marea Roșie despre care spune că ar avea legături cu Israelul, potrivit stiripesurse.

Citește și : Moldova va avea un minister al Apărării Naționale. Instituția va fi redenumită, exact ca în România

De asemenea, săptămâna trecută, guvernul SUA a readus Houthi pe lista grupurilor teroriste, în timp ce Washingtonul încearcă să oprească atacurile asupra transportului maritim internațional în Marea Roșie.

La rândul lor, insurgenții Houthi au arătat că atacurile lor sunt în semn de solidaritate cu palestinienii.

Citește și : CNA o scoate ‘basma-curată’ pe Maia Sandu: ‘Premiul NU este cadou’

Tags: houthiIranMarea RosieYemen
Externe