StiripesurseSintezeUna din grupările din Ghouta Orientală a acceptat un acord cu...

Una din grupările din Ghouta Orientală a acceptat un acord cu trupele guvernamentale siriene

Publicat:

Una din grupările rebele din enclava Ghouta de Est de lângă Damasc a ajuns la un acord pentru evacuarea oraşului Harasta, au declarat miercuri agenţiei Reuters două surse din opoziţia siriană. Acordul “ar putea intra în vigoare imediat după anunţarea unei încetări a focului, chiar miercuri”, a afirmat un oficial aflat la curent cu negocierile care au durat mai multe zile.

Conform înţelegerii, care a fost mediată de Rusia, gruparea Ahrar al Sham, care controlează localitatea asediată, a acceptat să depună armele, în schimbul asigurării trecerii libere spre zone din Siria controlate de insurgenţi. Luptătorii care rămân pot beneficia de graţiere din partea autorităţilor, în conformitate cu termenii de reconciliere locală. În primul rând, vor fi evacuaţi civilii răniţi, a precizat oficialul citat de Reuters.

Trupele guvernamentale siriene şi aliaţii lor au recucerit până acum circa 70% din Ghouta, iar locuitorii încearcă să se refugieze din calea bombardamentelor. Ofensiva terestră lansată luna trecută este sprijinită şi de aviaţia rusă. Reuters reaminteşte că bombardamentele au constituit o strategie importantă a regimului condus de preşedintele Bashar al-Assad şi pentru recucerirea oraşelor Alep şi Homs.

Harasta a fost izolată de restul enclavei Ghouta, care este acum împărţită în trei sectoare asediate. Armata siriană a formulat duminica trecută un ultimatum pentru luptătorii rebeli din acest oraş. Acordul obţinut creşte presiunea asupra principalelor grupări rebele, Failaq al-Rahman din sectorul sudic şi Jaish al-Islam din cel nordic, pentru acceptarea unor înţelegeri similare, apreciază Reuters. Până acum, aceste grupări au respins oferta Rusiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.