StiripesursePoliticăGrupul Cetățenesc pentru Reîntregirea Țării: Referendumul nu va fi validat

Grupul Cetățenesc pentru Reîntregirea Țării: Referendumul nu va fi validat

Publicat:

Grupul Cetățenesc pentru Reîntregirea Țării: Referendumul nu va fi validat

Reprezentanții Grupului Cetățenesc pentru Reîntregirea Țării au declarat că legea propusă la referendumul republican constituțional din 20 octombrie necesită un vot „DA” de la 50%+1 din toți cetățenii cu drept de vot pentru a fi validată.

Într-o scrisoare adresată conducerii țării, președintei Curții Constituționale, ambasadorului UE și ambasadorului României, aceștia au subliniat că prezența ridicată la vot este necesară deoarece este vorba de o lege constituțională care vizează modificarea dispozițiilor privind suveranitatea statului.

În cadrul unei conferințe de presă organizate la IPN, Andrei Groza, conferențiar universitar, a afirmat că majoritatea cetățenilor nu cunosc cerințele necesare pentru ca referendumul să fie validat și a sugerat că autoritățile nu comunică aceste informații în mod intenționat. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, sunt înscriși 3,3 milioane de votanți în listele electorale, ceea ce înseamnă că 1,65 milioane de cetățeni ar trebui să voteze „pro” pentru ca modificarea Constituției să fie adoptată.

Vasile Nastas, președintele Consiliului Național al Asociațiilor Obștești „Pentru Neam și Țară”, a criticat lipsa de informare a populației cu privire la acest referendum și a subliniat că mulți cetățeni nu vor participa din cauza confuziei generale.

Grupul Cetățenesc pentru Reîntregirea Țării a cerut autorităților, precum și ambasadorilor UE și României, să monitorizeze atent situația pentru a preveni posibile încălcări ale Constituției. De asemenea, aceștia și-au exprimat îndoiala că Uniunea Europeană va accepta o astfel de modalitate de integrare a Republicii Moldova în Comunitatea Europeană.


 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.