StiripesurseȘtirile zileiGuatemala INTERZICE căsătoriile gay şi înăspreşte legea anti-avort

Guatemala INTERZICE căsătoriile gay şi înăspreşte legea anti-avort

Publicat:

Congresul guatemalez (parlamentul) a aprobat marţi o lege care înăspreşte pedepsele cu închisoare pentru avort şi interzice căsătoriile între persoane de acelaşi sex, precum şi predarea în şcoli a temelor legate de diversitatea sexuală, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

‘Legea pentru protecţia vieţii şi a familiei’, votată chiar de Ziua internaţională a femeii şi care va intra în vigoare după promulgarea de către preşedintele conservator Alejandro Giammattei, pedepseşte cu până la 10 ani de închisoare – faţă de 3 până acum – orice femeie care ‘şi-a făcut singură avort sau consimte ca o altă persoană să i-l facă’.

Citeşte şi: Americanii le dau ‘cu flit’ polonezilor: ‘Propunerea lor NU este viabilă!’ – Black News

Textul prevede până la 50 de ani de detenţie pentru oricine efectuează ‘un avort sau manevre abortive fără consimţământul femeii’ şi provoacă decesul acesteia.

‘În vreme ce alte ţări continuă să aprobe legi pro-avort şi legi care conduc la o deteriorare a ideii originare de familie, această iniţiativă a devenit acum o lege importantă pentru societatea guatemaleză’, a salutat deputatul Armando Castillo din partidul VIVA (dreapta), unul din iniţiatorii textului.


Citeşte şi: SUA se tem că ruşii ar putea pune mână pe structuri de arme biologice din Ucraina – Black News

În paralel, textul amendează Codul civil astfel încât ‘căsătoria între persoane de acelaşi sex este în mod expres interzisă’ în Guatemala, iar ‘entităţilor publice şi private li se interzice să promoveze în rândul copiilor şi adolescenţilor politici sau programe care tind să le devieze identitatea sexuală de la naştere’.

Deputatul Walter Felix din URNG (stânga) a denunţat o lege ‘total discriminatoare’ şi care ‘incită la ură’, iar ombudsmanul Guatemalei, Jordan Rodas, a declarat că o va contesta pe motiv de încălcare a drepturilor omului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.