StiripesurseDiasporaGuterres pledează la Moscova pentru o încetare a focului 'în cel...

Guterres pledează la Moscova pentru o încetare a focului ‘în cel mai scurt timp’

Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a pledat marţi, în prima sa vizită la Moscova după declanşarea invaziei ruse în ţara vecină, pentru o încetare a focului în Ucraina “în cel mai scurt timp”, transmit AFP, Reuters şi EFE, potrivit agerpres

“Acest lucru ne interesează mult, să găsim mijloacele pentru a crea condiţiile pentru un dialog eficient, să creăm condiţiile pentru o încetare a focului în cel mai scurt timp cu putinţă”, a declarat Guterres în timpul discuţiilor cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.

Citește și : Suedia şi Finlanda au convenit să depună simultan cereri de aderare la NATO

Deşi situaţia din Ucraina este “complexă, cu interpretări diferite asupra a ceea ce se întâmplă”, este posibil să existe “un dialog serios cu privire la modul de a acţiona cel mai bine pentru a reduce la maximum suferinţa oamenilor”, a adăugat el.

Antonio Guterres a anunţat că ONU este dispusă să facă tot ceea ce este posibil pentru “a pune capăt războiului din Ucraina”.


După întrevederea cu Lavrov, Guterres urmează să fie primit de preşedintele Vladimir Putin, iar apoi se va deplasa la Kiev, unde decizia sa de a se duce mai întâi în Rusia a fost aspru criticată, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând că nu vede “nicio dreptate şi nicio logică în această ordine” a deplasărilor.

“Suntem profund interesaţi în aceste momente să facem tot posibilul pentru a pune capăt războiului din Ucraina cât mai repede, şi să facem tot posibilul să reducem suferinţa oamenilor şi să reducem impactul asupra grupurilor vulnerabile din alte ţări ale lumii”, a insistat Guterres.

La rândul său, şeful diplomaţiei ruse a dat asigurări că Moscova a răspuns rapid iniţiativei lui Guterres şi a acceptat să discute despre o serie de teme importante, “inclusiv situaţia privind Ucraina, care este catalizatorul unor probleme multiple acumulate în ultimele decenii în regiunea euroatlantică”.

“Apreciem dorinţa dumneavoastră în aceste timpuri dificile de a studia în mod serios cum se poate aplica principiul multilateralismului, contestat făţiş în ultimii ani de Occident, care din nefericire a încercat să creeze şi să perpetueze lumea unipolară”, a susţinut Lavrov.

Citește și : Premierul Poloniei confirmă livrarea de tancuri Ucrainei

În opinia şefului diplomaţiei ruse, “adevărata multipolaritate trebuie să se bazeze pe statutele ONU care stabilesc principiile egalităţii suverane a statelor”. Antonio Guterres a răspuns că ONU este “foarte angajată în privinţa multilateralismului”.

Lavrov a amintit că secretarul general al Naţiunilor Unite va avea o întrevedere în cursul zilei de marţi şi cu Vladimir Putin, “ceea ce subliniază o dată în plus importanţa pe care o acordăm dialogului cu colegii noştri din ONU”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.