StiripesurseJustiţieGuțul pierde procesul intentat Maiei Sandu

Guțul pierde procesul intentat Maiei Sandu

Publicat:

Guțul pierde procesul intentat Maiei Sandu

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, pierde în prima instanță bătălia împotriva președintei Maia Sandu privind onoare și demnitate. Conform unei încheieri judecătorești, Guțul nu se poate adresa repetat în judecată cu aceeași acțiune împotriva șefei statului, dar poate ataca încheierea primei instanțe cu recurs la Curtea de Apel.

La 8 mai curent, Evghenia Guțul a depus cerere de chemare în judecată împotriva președintei Maia Sandu, pe care o acuză că i-ar fi lezat onoarea, demnitatea și reputația profesională, scrie ZdG.

Citeşte şi: UE sprijină îmbunătăţirea cooperării dintre Ucraina şi Republica Moldova în ceea ce priveşte trecerea frontierei – Stiripesurse.md

Guțul a indicat în cerere că Sandu i-ar fi prejudiciat onoarea și demnitatea, după ce președinta Maia Sandu a declarat în cadrul conferinței de presă susținute pe 18 martie, fiind întrebată dacă o va accepta pe bașcană în componența Guvernului, că „o persoană care lucrează pentru o grupare criminală, nu pentru cetățenii UTA Găgăuzia, care face declarații împotriva propriei țări, nu are ce să caute în Guvernul R. Moldova”.

Guțul pierde procesul intentat Maiei Sandu

Bașcana a calificat informațiile ca fiind defăimătoare și a cerut dezmințirea lor și prezentarea scuzelor publice.


Printr-o încheiere din 16 mai, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, cererea depusă de Guțul a fost refuzată.

Judecătoarea Natalia Russu a precizat, în încheiere, că, conform Legii cu privire la libertatea de exprimare, reiese că „Nu poate fi intentată o acţiune cu privire la defăimare pentru declaraţia făcută: a) de către Preşedintele R. Moldova şi deputaţii în Parlament în exercitarea mandatului”, precum și că potrivit Constituției „Preşedintele R. Moldova se bucură de imunitate. El nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului”.

Conform încheierii judecătorești, refuzul judecătorului de a primi cererea de chemare în judecată înaintată exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiaşi reclamant, cu aceeaşi acţiune împotriva aceluiaşi pârât, cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri.

Evghenia Guțul poate ataca încheierea Judecătoriei Chișinău cu recurs la Curtea de Apel.

Anterior, Maia Sandu a argumentat lipsa decretului de confirmare a bașcanei Evgheniei Guțul în calitate de membră a Guvernului pri faptul că legea nu prevede un termen limită de semnare a documentului.

Guțul pierde procesul intentat Maiei Sandu

„Nici Adunarea Populară din Găgăuzia nu s-a lămurit cu această persoană, cu atât mai mult noi. (…) Legea nu stabilește un termen limită pentru numire. Atât timp cât lucrurile nu s-au clarificat nici măcar în autonomie, în cadrul Adunării Populare, nu avem de ce să ne grăbim cu această decizie. Mai există și niște suspiciuni în raport cu această persoană. În Guvern lucrează oameni pentru cetățenii R. Moldova, care respectă statul R. Moldova. Atunci când există suspiciuni că cineva face parte dintr-o grupare criminală sau că lucrează pentru interesele altui stat, trebuie să investigăm lucrurile, nu avem de ce să ne grăbim”, a declarat șefa statului.

Curtea de Apel Comrat a validat pe 22 mai mandatul Evgheniei Guțul, membră a Partidului „Șor”, declarat neconstituțional, în funcția de bașcană a Găgăuziei. De atunci, au fost șase încercări ale bașcanei de a numi componența Comitetului Executiv al Găgăuziei, însă Adunarea Populară a respins listele de fiecare dată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Indivizii care au lansat focuri de artificii dintr-o mașină în mers la Botanica sunt străini. Ei au fost expulzați

Indivizii care au lansat focuri de artificii într-o curte de la Botanica, Chișinău, sunt cetățeni israelieni, precizează Inspectoratul General pentru Migrațiune (IGM). Cei doi...

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

CUC s-a reunit în ședință

Membrii Comisiei Unificate de Control (CUC) au desfășurat în orașul  Bender o ședință, în cadrul căreia au aprobat decizia de numire a doi observatori...

BERD acordă finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.